Luna Amară continuă turneul de 15 ani, merge la Constanța și la Timișoara la primăvară, pentru Constanța s-au dat douăzeci de bilete presale, 25 lei, am două.
Parcă de Constanţa v-am zis un pic, parcă de Sibiu nu v-am zis.
Constanţa mirosea altfel decât Vama, o mare mai verde, mai aspră și mai veche decât aia din Vamă, o uscăciune de asfalt și-un iz de metal încins în aer, Constanţa miroase a rituri vechi și a piatră cioplită, a descântece în limbi străine și a albastru cald întins pe pereţi. Constanţa e ciudată fiindcă nu prea are margini, te trezești deodată, peste stradă, în mare, și deodată, după colţ, în port, se-ntinde pe sub nisip și vara, să mor io, îi e lene de tine, nu știi nimic despre ea și stă leneșă la soare, fluierând neimpresionată de vacanţele tale, dar în a doua jumătate al lui septembrie cheamă furtunile și te dă afară urlând, s-a săturat, gata, adio, dă-te jos și las-o, vine toamna și-i obosită și tre să doarmă. Constanţa e foarte frumoasă, probabil tot timpu’, ca o ţigancă. O trăiești vara și-o uiţi iarna, și rămâne dreaptă și aspră, fremătând cu gheaţă la mal, metalică și nervoasă ca un motor de mașină veche.
Acu știu unde să stau când mă duc în Constanţa, unde-i spitalul și unde-s crâșmele alea două puse una lângă alta, unde-ţi iese marea-n faţă și unde te strivesc înălţimile. Unde-i depărtarea mai grea și melancolia mai aspră, vapoarele mai mari și-așteptarea mai tăioasă, tăcerea mai caldă și pacea mai groasă.
E foarte frumoasă Constanţa, mă duc s-o văz în aprilie, cam același om, da’ un pic altfel, faţă de ce eram în septembrie.
Foarte rar, de-acuma chiar foarte rar, îi mai apare numele în fraze, aproape de tot întâmplător, și verdele din ochi se-amestecă cu albastrul din cămașă și cu albul din piatră, și-mi dau seama că nu mi-l mai amintesc foarte limpede pe el omul, c-a devenit și el o poveste onorabilă, pentru mine magnifică, legându-l și desenându-l de câteva ori, câteva zile de semi-visare, de lumini, senzaţii și nuanţe, și că l-am lăsat să trăiască în mintea mea în toată esenţa, poveste grea și albastră, mândră, ascunsă în scrin.
Iară omul din Sibiu semăna cu el, undeva la suprafaţă, și asta sigur a fost o parte din poveste. Dar despre el altădată.
Pe frontul de est nimic nou 