•24 Martie 2017 • Lasă un comentariu

În loc să plâng poetic „Nu”-ul tău, în loc să urlu a nu știu câta oară inutilitatea, urâțenia și grosolănia, în loc să-mi smulg inima dintre plămâni și să sufoc între degete iluzia insulei.

Ai fi norocos. Ai fi binecuvântat cu o muiere ieftină și proastă, care știe oleacă de istorie și mult război, insensibilă la pule ca semne de punctuație, la înjurături de poveste și la camaraderii bărbătești întregi, ai fi norocos cu o muiere ieftină și proastă cu glume de autobază dintr-un depozit de bere, cu sensibilități și subtilități din când în când maiestuoase, cu cadouri inutile și jucăușe de ziua ta, aproape complet lipsită de mania utilului și-a viitorului, care ți-ar fi luat bicicletă, de-ar fi avut bani, doar pentru că știr bine ce-nseamnă să te zguduie o dorință.

O dorință, nu o nevoie. Să te zguduie, chinuie, îndoaie. Să te scoată din toate ale tale, și s-o vezi dispărând din fața ochilor.

O muiere ieftină și proastă, care să-ți recunoască limpede că vrea și alți oameni, din când în când și dezorganizat, da’ parcă pe nici unu’ ca pe tine.

Ai fi norocos, am uneori impresia că ți-ar zice cu toții, da’ tot io zac, jumulită, chinuită și-aproape pierdută, fumând tutun de cireșe și bând vermut, doar-doar m-oi împăca cu pierderea.

„Nu”-ul tău. Abrupt și ascuțit ca tăișul unui topor, a țâșnit sub el toată emoția mea din ultimele luni, a sângerat sub el toată viața mea, toți dinții mei, tot nervul meu, eu tot cu Rome încerc disperat să mă vindec și nu ating altceva în afară de oboseală, da-mi-ar Dumnezeu destulă oboseală azi, să dorm și să uit câteva ore.

Cum a răsunat „Nu”-ul tău în noapte, mai convins decât toate zâmbetele, toate gemetele și toate degetele, tocate mărunt și amestecate perfect omogen.

•22 Martie 2017 • Lasă un comentariu

Șezi cu bărbații pe terasă. Lasă lumea, lumea-i goală. Fericirea-i o curte mică de lângă șina de tramvai, învierea de primăvară, aerul tare de noapte și cântecele vechi ale mâinilor tale. Fericirea-i zâmbetul tău întreg.

•19 Martie 2017 • Lasă un comentariu

Îi încurc şi-acum pe Irvine Welsh cu Nick Hornby. Păcat, nu?

Îmi promiţi o carte. Iau trei.

Vorbim mult, ziua şi noaptea. Noaptea vărs câte-o bere din greşeală, noaptea-mi vărs rănile cele vechi şi-adânci, noaptea vindeci. Parfumul vechi din Calderon 80, începuturi încurcate şi drumuri înceţoşate, Fabrice şi Elena sunt încă împreună, Jean-Louis încă mai poartă, undeva în lume, eşarfele lui colorate, ea mă bântuie din ce în ce mai puţin de când ai spus “Nu.”. Mai rău decât orice altceva zilele astea, printre atâtea perfecţiuni între care mă strivesc zi de zi, cu disperare aproape obosită, privind drept înainte, în perete, cuvintele tale rotunde ca picăturile de argint viu îmi intră fierbinţi în vene. Şi eu sunt aşa, şi eu pot, şi eu.

Îmi dai lucruri de prin casă şi de prin afară, îmi cumperi tutun cu parfum de cireşe, faci ceai de ghimbir cu măr şi lămâie, stau moale ca o cârpă în faţa unui semafor roşu şi-ţi văd spatele negru îndepărtându-se pe şosea, nu mă doare nici o fibră de suflet şi nu mi-e frică de plecarea ta, da’ ceva din mişcările tale de animal vânător tot mă nelinişteşte, nu ştiu bine ce, un soi de neastâmpăr de muşchi şi de tendoane, chiar dacă-s aceiaşi muşchi şi-aceleaşi tendoane strâns înfăşurate în jurul meu de câteva luni, abia a doua zi mi se-adună minţile şi-abia-ntr-a doua zi de nevedere încep să mă socotesc iar, deocamdată stau moale ca o cârpă în faţa unui semafor roşu şi mă uit cum aluneci pe şosea, de-o frumuseţe deja de mult timp dureroasă, vai.

Trăiesc lent şi poticnit în afara ta şi-alor tăi. Las sistemul să mă înregimenteze când şi cum vrea el, începe să mi se-ngroaşe pielea ca la porc şi-ncep să mă spele ape curate şi blânde de primăvară.

Între noi se strecoară acelaşi motan cenuşiu, actualmente melancolic şi suferind.

Din cei douăzeci-treizeci-şi-un-pic de oameni, semănând prea mult între ei, n-am învăţat decât că-mi place foarte mult de noi. Între domnul chel cu barbă şi geacă de motociclist şi fătuca ce colecţiona dopuri de bere în scopuri artistice, între mâna lui care-i aşeza ei o şuviţă de păr pe umăr şi-ntre privirile ei goale de-nţeles, brăzdate de unghii vopsite profesionist, în dansul lor ieftin şi etern repetat care n-o dus la nimica important am găsit eu adevărata minune a noastră. Suntem deja o poveste frumoasă, mai mult de-atât nici nu-i de cerut de către un om.

•14 Martie 2017 • Lasă un comentariu

Și piesa aia cu „a quarter after one”.

Mă dezorganizezi. Amesteci, tulburi, neliniștești, calmezi, aduni, împrăștii, frângi, îndoi, spargi, coși, dărâmi, rupi, lipești, nivelezi, înmoi, cureți, întregești. Ciudatule.

Îmi place de mor să te-aud râzând în hohote.

Am făcut azi două țigări, primele. Mi-au ieșit binișor, mă bănuiesc de vreun talent nedescoperit.

Dacă vine și autobuzul, mă duc acasă, îmi coc o pizza, mă spăl. Sting lumina și ascult Tool. Viața e prea scurtă.

•13 Martie 2017 • Lasă un comentariu

Când Iron Maiden și The Exploited se coboară în Fri Kultur. Când se-amestecă, anapoda, cu Gogol Bordello și cu Nick Cave. Când muzica te ține pe picioare. Muzica și privirea ta.

•13 Martie 2017 • Lasă un comentariu

Când te uiți la mine drept și ascuțit, metalic, cu aceleași cuvinte dintotdeauna, și spui „Da.”. Puțini oameni îmi spun mie „Da”.

Noaptea îți povestesc, zâmbind zaharisit, cum mă cauți în somn și cum te liniștești când mă găsești, zâmbești și tu în întuneric și mă prinzi iar și mă găsești la fel, și-mi înec amarul în tine ca-ntr-un butoi dulceag de vin roșu ca sângele, nu pot pleca și mă ții până târziu, citindu-l pe Danilo și visând dealurile rănite ale Almeriei, motanul vrea să fugă și-l păstrez cuminte în brațe, cântece de vagabonzi și vieți risipite, da’ nu ale noastre, mă pierd în canapea, în soldați noi, în muzici moi, în oameni goi, îmi cumperi tutun, îți cumpăr foițe și filtre, țip. Țipete și mușcături.

Să-ți ții mereu un loc cuminte, al tău, în care să fii trimis, în care s-ajungi, în care să fugi. Să ai mereu un loc al tău, părăsit, uitat, murdar, amar, tăcut, înfrigurat. Să ai mereu un loc al tău.

•10 Martie 2017 • Lasă un comentariu

O fată mică, mică de tot, cară o geantă mare, mare de tot, cam cât un sfert din ea, și vorbește pițigăiat la un telefon mare, mare de tot, cât o zecime din ea. Cineva a iubit-o, o iubește sau o va iubi și pe ea, pentru sau în ciuda.

 
%d blogeri au apreciat asta: