•16 septembrie 2019 • Lasă un comentariu

Asta chiar a fost o poveste frumoasă. Întâmplată pe neașteptate, ca toate cele bune, va fi trecută sub tăcere subţire un timp, până se liniștesc apele.

Apele sunt puţintel murdare acuma, și nuuu noi am dat cu băţu-n ele.

Acasă am fost plină de nisip, cu o dâră de Guiness pe picior și cu piele arsă în câteva locuri deloc importante, murmurând un cântec neștiut, de nostalgie subţire de-nceput de toamnă, cu un tricou și-o carte atârnând într-o sacoșă veche de când Vama. Cu Tuzla adânc înfiptă în creieri ca un miez de plumb, fiindcă Tuzla chiar e combinaţia de câmp și mare pe care-am visat-o, fără să știu că există, toată viaţa. Drumul galben de praf gros ce taie câmpuri galbene nesfârșite și coboară, deodată, într-o mare foarte verde și foarte puţin neagră, sub un soare de galben topit, cel mai frumos lucru de pe pământ acolo e, și cred că-n vreo doi-trei ani punem de-o palmă și de-o talpă de pământ galben-fierbinte.

Io-s foarte lămurită, asta mă minunează, de fapt, în toată afacerea. Mi-e foarte greu să-mi traduc lămurirea, da’ ea vieţuiește ca un cadru de fier sub o tufă de trandafiri.

Acuma la muncă, oștenii mei. Să-mplinim vise și să clădim livezi.

Reclame

•16 septembrie 2019 • Lasă un comentariu

Da, boss, facem. După examenu’ ăsta am să slăbesc, am să-mi fac dinţii buni, am să iau carnet și mașină și-am să vă dau o nouă șansă. Nici nu poţi s-aștepţi la nesfârșit să te vrea bărbaţii grăsuță și nearanjată, deja s-au dus treizeci de ani.

Să vă văd atuncea cum vă scoateţi.

•8 septembrie 2019 • Lasă un comentariu

Foarte rar mi se-ntâmplă să nu pot să dorm, și când mi se-ntâmplă e pentru că schimb stagiul și mi-e frică. Întotdeauna a fost legat de muncă, întotdeauna mă pun în pat la zece ca să fiu, chipurile, odihnită, întotdeauna fac scenarii, și-mi pregătesc răspunsuri, și-mi repet lecţii, și-mi exersez reacţii, și-ajung să dorm patru ore și să fiu așa de obosită și de stresată că nu-mi mai pasă cine cât urlă la mine în prima zi de stagiu. Așa păţii și azi, aţipii pe la nouă jumate pentru zece minute și de-atunci mi se-nvârt în cap 5633 de scenarii și de întrebări, plus 5633 de amintiri, și-am luat niște valeriană, și m-am dus la baie de 3 ori, și-am deschis și-nchis aerul condiţionat de câte 4 ori, și m-am învârtit de pe-o parte pe alta de câte 5 ori în 6 minute, și ce te chinuie mai mult nu e însuși faptul că nu poţi să dormi, ci faptul că trebuie să dormi și tu nu dormi, și timpul trece și-ţi rămâne din ce în ce mai puţin timp de dormit și devii din ce în ce mai incapabil să dormi știind că ţi se micșorează timpul de dormit, da’ m-a sunat boss adineauri ca să-mi spună că nu trebuie să venim mâine, și io știu că asta e o treabă ieftină și nedemnă de-o postare, da’ așa o eliberare n-am mai simţit de foarte nult timp în viaţa mea, am aprins lumina și-am chiuit un pic.

Apropo de marile bucurii ale vieţii, în noaptea asta nu trebuie să dorm.

•8 septembrie 2019 • Lasă un comentariu

În gară la Constanţa se termină vacanţa, lent și aspru, ca un șmirghel, pentru studenţi, pentru pensionari, pentru muncitori. Marea rămâne cu-ai ei, obișnuiţi cu toane, strecurată în mândrie, descurcare și lărgirea privirii. Aici oamenii se descurcă și-s mândri că se descurcă, și văd dincolo de câmpuri și de maluri. Nu-i face musai mai buni, da’ văd întotdeauna un pic mai departe decât ceilalţi.

Pe de altă parte, io abia de știu șase oameni din Constanţa, și unul din ei deja se pune contra. Mna, studii defectuoase.

Pentru trei minute mă gândii să mă duc și-n Vamă săptămâna viitoare, da’ mi-am dat seama în al patrulea că-mi vine să plec oriunde de frică, și că deja e cam târziu să stau și să-nfrunt. Nu dincolo de recuperare, da’ târziu.

Românii crescuţi în Canada prind o coajă foarte frumoasă de încredere dreaptă în forţele lor. Nu știu dacă ne miră, dar n-ar trebui.

Îmi caut niște ghete mișto, vine toamna. Rușii, ai dracu’, merg și vara la mare, și toamna în ploaie, și iarna prin zăpadă.

Avem aer condiţionat în tren, victorie.

Să nu ne mai doară nimic până la iarnă. Hai acasă.

•7 septembrie 2019 • Un comentariu

După nu chiar zece ani, da’ aproape, am găsit „Pe malul Donului”. Acuma am să-l murmur și io la vremuri grele sau foarte bune.

Și stand-up comedy îmi amintește de Orbu.

Și-s așa, un pic amărâtă, da’ cumva nu mult. Le vom cerne mâine seară, cu un pahar de vin în mână, deasupra unei imprimante de un milion, cu teama veche de noutăţi, cu teama mereu nouă de vechituri, cu jocuri ieftine de cuvinte și cu ceva imagini șterse asortate, fantome de cămăși, ochi verzi ca marea, râsete vesele și amar subţire în coadă, minunile chiar durează foarte puţin zilele astea și nu cred c-au să-și mai revină vreodată.

Apropo de bobocii lui septembrie, mă pândește la colţ de bulevard amintirea vremurilor în care puteam fi îndrăgostită trei ani deodată, am rezervat o garsonieră ca să mă-ntorc în orașul care mi-a fost acasă, știu sigur că mă duc să m-așez pe scări și să mângâi bănci, și știu sigur că-ncep să-mi amintesc. Paltonul lui negru agăţat în cuier, mai la capăt, și amestecul de ger, parfum și fum de ţigară. Nu mai știm ce ţigări, nu mai știm ce parfum, da’ amestecul zace-n cutie și n-a mai apărut de-atunci.

Am să mă-ntorc mai la iarnă, s-o văd un pic îngheţată și-un pic mai neagră decât o știe restul ţării. Am să mă-ntorc mai la iarnă și ca să-l verific. Nu cred că vom mai vorbi mult despre asta.

•5 septembrie 2019 • Lasă un comentariu

În Constanţa există ComedyEst, care pare că dă filme românești 24/24. În Constanţa m-am uitat la 5 minute de film românesc, m-am îndrăgostit bătrânește de-un băiat mai tânăr, am învăţat, și-am citit, și-am uitat că Ștefan Iordache e mort. Constanţa e foarte frumoasă, și foarte urâtă pe alocuri, ca Bucureștiul. Uneori plouă și-i frig, și plaja-i goală, și-ţi vine să-mbrăţișezi marea vie ca un om.

Uneori îmi dau seama că mă ţin bine, vorba fetii, și că nu-s așa bătrână pe cât mă laud.

•2 septembrie 2019 • Lasă un comentariu

Fiindcă-mi amintesc cum a fost, și nimeni n-ar trebui să treacă prin asta singur, mai ales un om drag mie. Nu-i un sacrificiu, spun drept, nimeni n-ar trebui să treacă singur prin asta.

 
%d blogeri au apreciat asta: