•22 August 2017 • Lasă un comentariu

Face nazuri Word-ul, fara diacritice, chinuiti-va.

N-am mai vorbit de mult cu voi. Dragilor.

Tudor a venit, pana la urma, zilele trecute. Uitasem de el, vietuind pasnic in cladirea cealalta, uitasem, de vreun an si ceva, si sa vreau sa-l vad. Acu vreo trei zile ii era parcata motocicleta langa coridor, nu sub stele, acu vreo trei zile mi-am amintit, deodata, cei sapte ani de dinainte de tine. De motocicleta lui galbena, de motocicleta lui atunci noua, acum veche, albastra, cu desen pe aripi. Ieri, dupa garda lunga de duminica, dupa vreo 30 de ore de spital, a deschis usa linistit, lipsit de griji sau de emotii, mi-a zis cate patru-cinci cuvinte despre pacientii lui, doi, in usa a aparut, pentru cinci secunde, domnu’ Zamfir, un pacient i-a spus numele de familie si io l-am uitat de tot de emotie, am fost goala de senzatii si zambitoare ca un om tanar, am zambit tamp tata ziua de dupa, desi n-a fost aia a mai buna zi a mea. A venit Tudor la mine, dupa sase ani, el habar n-are ca-s sase ani si-asta vroiam sa va-nvat, de fapt: oamenii, daca nu le spui, habar n-au.

 

Tu ai plecat in Bulgaria, sunt convinsa, nu stiu de ce, c-ai plecat cu ea, ca-ti doarme-n cortul de pe plaja si ca-ti pedaleaza in spate, ca-i slaba si vie, ca stie franceza si-un pic de germana, c-are par frumos si curat, si ochi limpezi, de om fara dureri straine, de om adunat in el insusi si-n nimeni altcineva raspandit, ca-i ea insasi in intregime si ca se gandeste la altii in limita intalnirilor vietii, ascult, in absenta ta, Rome. Ascult Rome, citesc Petru Popescu cel vechi, imi vine sa-i scriu scrisori si sa-l chem inapoi, ma cert cu oameni prin baruri, pentru tigani, pentru ambitii necugetate, pentru furii chinuitoare, pentru atingeri banuitoare, ma cert cu oamenii intr-un singur bar, ma-mbratiseaza oameni intr-un singur bar, ma-ntreaba un singur om, cu-adevarat, cum sunt. Sunt singura si ma descurc, cat de cat, singura.

 

As bea o bere cu tine, fata, daca nu m-as chinui atat de mult, zilele astea, sa ma lamuresc singura.

 

Io zic, drept zic, sa te-ntorci la mine. Incearca ce vrei sa-ncerci, da’ muierile-s bolnave, mai peste tot, si-s foarte multe feluri de boli muieresti, si nici una nu-i pasnica. Io zic sa te-ntorci la mine, io nu-s o pacoste ca toate celelalte – slow, almost dead, inside joke.

 

Am un baiat furios si-s convinsa ca-l pot usura de ea. Imi vine sa-l iau acasa, sa-l intind in pat, sa-i pun Rome si sa-i mangai parul. Ii baiat tare bun, ii inteleg furia rasfranta in toti si-n toate, ii inteleg furia ascunsa cu indarjire, vreau sa-l incalzesc. Nu stiu de ce.

 

Imi iau garzi proaste din inertie. Sau fiindca tin, de fapt, la ei. Sau fiindca-mi place, in secret, sa ma sacrific. Treaba e ca iau garzi proaste, si ca m-as duce in Sinaia in septembrie

 

In septembrie, ca descantec, trebuie sa ma duc singura undeva.

 

Cu tine am facut eforturi constiente, fiindca erai infinit mai important decat bucatile din mine strivite. Bucatile mele erau minuscule. M-ai inflorit iar.

 

Imi tremurau genunchii cand ma ridicam din patul tau. Nu ma lasa fara patul tau.

•21 August 2017 • Lasă un comentariu

Stau într-un pat de cameră de gardă, îmbrăcată doar în tricoul tău. E singurul acasă pe care pot să-l aduc aici, și nu pentru că tricoul ăsta rupt și decolorat a fost al tău, ci pentru că l-am purtat eu pe vremea când mă prefăceam că-s a ta. M-aș mai preface un pic.

Undeva la etajul trei se pregătește un transplant. Doi oameni primesc azi bucăți de ficat noi. Unul e scriitor. E drăguț rău, sper să-i iasă.

Când te-ntreabă lumea de ce te chinui, s-arăți înspre paturi și să știi bine, bine de tot, că pentru ei.

Io-s mică, n-am AC, am ventilator. E cald și-ți huruie un hidrofor în cap, o dată la 10 minute. Chiar așa, dar-ar Dumnezeu să nu mă trezească până la șapte.

•20 August 2017 • Lasă un comentariu

Senzația asta oribilă, o-ri-bi-lă, că nu se gândește nimeni la tine în momentul ăsta, și nu se va gândi momente multe de-acum încolo, și trebuie să te descurci singur cu toate ale tale, sigur nu chiar împotriva tuturor, singur împotriva nimănui, de fapt, doar singur.

•19 August 2017 • Lasă un comentariu

Tu știi din oameni ce știu eu din cărți. Fix d-asta ne-nțelegem așa de bine în prezență și-atât de strâmb în absență. Știm aceleași lucruri din surse diferite și le exprimăm diferit, conform surselor. Știu un pic de medicină fiindcă fac școală despre, tu știi un pic din multe fiindcă ești curios. Îmi place de mor curiozitatea ta. Îmi place inteligența ta cuminte, lipsită de trufie. Ești fantastic, să-mi bat mințile, și nu știu să existe-n lume om mai potrivit mie decât tine. D-asta rămân.

De atașat m-atașez tembel, de oameni nu musai potriviți. Tu mi te potrivești. Stau până mă lămuresc dacă și eu ție. Clar?

•19 August 2017 • Lasă un comentariu

Fa-ti o cafea, apuca-te de Travka. Fa-ti liste de oameni pe care sa-i suni, nu-i suna. Doar sa stii ca poti. Ca ai pe cine. Scormoneste-ti visele vechi. Un arhitect? Masinile, Vama, Clujul. Barbatii inalti cu palton. Motocicletele Ural. Concerte, sa-ti soarba negura. Barbatii de la masa, band bere si arzand filozofii. Cartile cu soldati. Rome. Incet-incet, pas-pas. Fara diacritice.

•18 August 2017 • Lasă un comentariu

Hai zâmbește.

Or fi fost semne.

Te-aștepți, dar nu aștepți. Pe tine, te aștepți. Te cunoști?

Dacă vine, mă duc în groapa neagră. Din groapa neagră se iese muncind zilnic într-un spital mare din țară și citind despre război. Groapa asta e, adevărat, mai adâncă decât fură celelalte. Știu să râd, poate-am să reușesc.

Sigur c-am să plâng și-am să beau. Ești un om minunat, meriți să fii plâns și băut.

Știam bine c-o să fie urât. Beau o bere, am să mai beau una, aștept să-mi vină un om. Un om cu care să râd. Râsul e vital în afacerea asta. Să râzi până ți se coase inima la loc.

Nu știu dacă pot, da’ aș încerca. Nu-mi dau seama nici dacă mă mint sau dacă chiar îmi vine să-ncerc. Nu știu de ce îmi vine să încerc.

Manntra e inutilă. Nu-i vorba că n-ai fost destul, ai fost diferită. Nici mai mult, nici mai puțin, doar diferită. Ea nu-i mai bună decât tine, doar altfel.

Agață-te de ceva, pentru numele lui Dumnezeu. N-ai să mori fără mirosul lui. Fără vocea lui. Fără mâinile lui. N-aaai, nimeni n-a murit de la asta.

Doar au sângerat foarte mult.

•15 August 2017 • Lasă un comentariu

Și vor fi, desigur, și dimineți amare, după coșmaruri cu șerpi și cu inundații, în care mă trezesc în casa ta goală, te-aud tușind undeva departe, deschid vreo trei uși și nu te găsesc și-asta mă ține speriată încă un minut sau așa, dimineți de după nopți în care ai dormit obosit și singur, fără să mă cauți, fără să m-apropii, fără să-mi pricepi prezența, și diminețile astea parcă-s greșite și-mi vine să mai stau și să le refac, să-mi iasă una bună și să le șterg gustul ăstora, da’ nu-i mereu timp, foarte rar e timp, și timpul pe anul ăsta e pe sfârșite. Anul începe să moară, rămâne s-aștept iertarea iernii.

 
%d blogeri au apreciat asta: