nu stiu de ce am avut reactia aia. sincer, chiar nu stiu. doar l-am vazut. si era atat, dar atat de indepartat, omul ala pe care l-am privit o iarna intreaga si care mi-a incalzit mana undeva inainte de Craciun, intr-un bar mic si verde, omul ala cu care am baut cafea sau cappucino sau ciocolata calda dimineata devreme, cand n-aveam inca ochii bine-deschisi si era frig si eu nu vroiam sa port sacoul de la uniforma si vorbeam despre tarani si despre literatura si despre cum o sa arate buzaul peste cativa ani si despre prieteni pe care ii pierdusem deja…si stii cat de groaza mi-a fost de ziua asta? nu stii, ca nu ti-am spus. ei, mi-a fost. cat timp ai fost departe mi-a fost groaza de ziua asta, de ziua in care o sa te vad pe strada si n-o sa mai pot sa urlu dupa tine si tu n-o sa te mai intorci si n-o sa mai zambesti si nici tigara ta n-o sa mai fie aprinsa si nici bancul tau cu bombele atomice n-o sa ma mai faca sa rad. stii…l-am vazut ieri pe gomez. si el parea indepartat, si a fost ca si cum m-as fi trezit dintr-un vis lung, lung rau de tot. amintirea e amara azi. pentru ca ei au durut, a durut asa cum trebuie sa doara un cutit infipt in inima. un cutit scos repede, inainte sa apuci sa strangi mana celui de langa tine, inainte sa apuci sa respiri sau sa-ti cada lacrima aia gata sa se formeze undeva in spate. ai fost fratele mai mare pe care mi l-am dorit. am fost si sunt si voi mai fi mandra de tine, mandra ca ai fost aici, ca m-ai salutat de fiecare data si ca am fost acolo la o aniversare de-a ta.

am luat jurnalul national, pentru ca era cu Florian Pittis. Chiar daca nu ma simt in stare sa-l citesc inca, il am si-l pastrez pentru vremuri mai vindecatoare.

~ de downtownjesus pe 1 septembrie 2008.