Mda. Deci…Da.

Pernele rămân nemișcate după tine. Azi-noapte ai adormit în braţele mele în timp ce mă uitam la „Bărbierul din Siberia”, prima parte, aia pe care n-am văzut-o, de fapt, când eram mică și proaspăt îndrăgostită de Rusia. Așa ai și zis azi-dimineaţă, „Adică eu am dormit în braţele tale și tu te-ai uitat la film până la unu’ jumate?”, și știai și ora, și-mi recunoșteai braţele ca existând, și nu știu, deși mă simt datoare să știu, cum am ajuns aici, de unde până unde vii când te chem și stai a doua zi până la prânz, prin ce mecanism de neînţeles îmi faci abţibild cu Rammstein pentru laptop și de ce, la sfârșit, abia aștept să te-ntorci. Nu sunt îndrăgostită de tine, și asta e ciudat, la sfârșit, fiindc-am fost odată perfect îndrăgostită și-mi amintesc bine cum era, și nu seamănă foarte mult cu ce-i acuma, aveam mult mai puţine pretenţii și infinit mai puţine lucruri de luat în mână și de zâmbit asupra lor, dar ești foarte aici, acum, și foarte nu aici a doua zi, și nu mă pot obișnui decât cu a doua variantă, în care casa trăiește fără tine, cu urmele tale pe piele, și eu în camerele ei, râzând, ca vrăjitoarea care îngrijește prinţesa,

ţin totul curat și viu până la întoarcerea ta viitoare.

Ţi-am luat pijamale și periuţă de dinţi, da’ nu știi încă, și poate nici n-o să afli, că astea nu-s lucruri pe care să le pui în cârca cuiva, sunt doar lucruri pe care să le ai în caz că ţi se cer. Sper să le ceri, cândva.

Publicitate

~ de downtownjesus pe 26 octombrie 2020.