Nu mai am diacritice, nu mai stiu daca v-am mai zis, si mi-e greu sa le obtin. Parca-mi lipseste ceva, dar nu foarte mult.
Ai rezolvat problema cu cablul TV, pana la urma, si-am descoperit ca am 5633 de canale in care pot sa ma pierd, ca un zombie fericit, o saptamana. Sunt cuminte si ma tin pe Comedy Central, ca pot sa si mananc, sa si scriu rezultate pe el, iar de invatat nu m-am apucat inca.
Ai putea fi, daca mi-as da voie sa scriu, o poveste fantastica, mai minunata decat toate celelalte. Fiindca esti vechi, in constanta transformare, deja intr-o trecere de anotimpuri, in mijlocul unor schimbari de lumi, departe de prapastii si, iata-ne azi aici, departe, de cateva luni bune, de tensiuni groase cat lama toporului.
Ai putea fi, daca mi-as da voie sa scriu, sirul lung de fotografii agatate pe sarma cu clesti de rufe, in care se zbat prinse dimineti lungi in care te gasesc fumand in bucatarie la rasaritul soarelui, sub lumina palida a becului cu boxa bluetooth pe care-am descoperit-o din greseala, in care umpli ibricul de cafea de doua ori fiindca nu vrei sa te duci la munca, in care mormai suparat sub plapuma c-ai dormit pana la zece duminica si asta ti se intampla foarte, foarte rar, miezuri de zi in care ramai pana tarziu fiindca vorbim mult si ne uitam la videoclipuri mai mult sau mai putin dubioase si ne punem intrebari care mai de care mai importante sau mai inutile, despre morcovul negru sau despre scaunele de birou din amestec de piele cu PVC, seri nu foarte tarzii, dar ingrozitor de moi, in care adormi lipit de mine in timpul documentarelor de pe Viasat History si nu sforai deloc, desi ti-e teama ca, si celelalte seri, foarte, foarte tarzii si foarte, foarte zgomotoase, in care adormim ametiti, indoiti si inmuiati ca painea in apa cu zahar, din care ne trezim zambind fara rost, in diminetile lungi in care te gasesc fumand in bucatarie, la rasaritul soarelui. Am trecut printr-o vara impreuna, atat de impreuna cat putem noi sa fim, si povestea pare minunata, am citit si eu povesti dintr-astea pe alte bucati de internet, scrise de altfel de oameni, sau de acelasi fel de oameni, si pare absolut frumoasa, de zici ca asta e, am gasit tot ce-mi trebuie in viata asta, toate visele de demult la purtator, implinite bine-mersi, in ritmul lor natural, neinclinate de brize sau de valuri, dar nu e niciodata deloc sigur si nimic n-o sa fie vreodata chiar sigur, dupa cum am mai zis-o si-o mai zic, ma-ntreb si-acum, si ma voi mai intreba si de-acum inainte, oricate zile sau oricati ani o sa tina de data asta, cat o sa tina de data asta?, o sa se-ntoarca si maine?, si saptamana viitoare?, si la iarna?, si la anu’, cand unu’ din noi, daca nu chiar amandoi, o sa aiba masina, timp si porniri repetate de-a fugi vinerea in lume?, tine acum, sigur, tine mai mult decat a tinut inainte si tine altfel decat tinea la-nceput, da’ zidul nici macar nu mai e zid despre care sa zici ca mama, poate, la o adica, prin multe insistente, ar putea fi macar crapat, dar nu chiar surpat, de-acuma e un fel de tesatura de matase moale prin care nu mai pot vedea limpede indiferent de lumina, de culori sau de odihna ochilor, intre noi limpezimea, dac-a existat vreodata, s-a pierdut de-atata timp ca nu mai stiu cum era cand era, daca m-am uitat vreodata la tine si te-am vazut limpede in viitorul meu, desenat in contur cu creta pe asfalt, langa mine, in patul meu, in masina mea, in viata mea, daca e sa te vad maine te vad mereu in ceata, ca-ntr-o sauna ticsita cu aburi in care recunosti doar siluete, si doar azi sau ieri te pot vedea limpede, zambind dimineata in bucatarie, la rasaritul soarelui, facand doua ibrice de cafea pentru ca nu vrei sa pleci la munca sau imbratisandu-ma lung in usa, de parca n-ai vrea sa pleci de-aici. Si, desi nu e foarte subtila diferenta dintre nu vrei sa pleci la munca si nu vrei sa pleci de-aici, eu tot n-o vad, nici nu cred c-am vazut-o vreodatat, si ma bucur doar pentru ca nu vrei sa pleci.

Casa mea se strange in jurul tau ca un dragon imblanzit; cu mine a fost speriata si-un pic rece, da’ i-am desfacut balamalele si traim acum impreuna, una intr-alta, ca un castel cu dragon sau un dragon c-un castel, nu mai stim bine care-n care. Suntem bine aicisa, putine lucruri din afara ne mai fac cu adevarat rau zilele astea. Ceea ce va dorim si domniilor voastre.

~ de downtownjesus pe 19 octombrie 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: