Haoleo, câtamai melancolia de vară, să faci din ea o iurtă de patru oameni și să-ţi rămână și de-un cal. Se pare că dacă stau în casă și mă-ntind în pat îmi ia doar juma’ de oră să simt că nimica din afara minţii mele nu e, de fapt, real.

Îmi dau târcoale, desigur, soarele, terasele deschise și casa aia de lângă Armenească, îmi imaginez motocicleta nouă, deși n-am cunoscut-o pe cea veche, suveniruri din Cuba și clavicula aia strâmbă pe care n-am apucat s-o pipăi calumea. E cea mai apropiată încarnare a visului, ceee să fac altceva decât s-aștept să se strângă-n mine, să mă duc iar în faţa lui, tot mică și proastă și urâtă, și să mă mir iar de amărâta aia de atenţie aruncată-n ochi din când în când, pe nepusă masă? Sunt vise, să vă intre bine în cap, după care tre s-alergi până obosești cu-adevărat, până-ţi cade carnea de pe os și nu mai ai palme în care să-ţi pui capul, sunt pânze albe în care ajungi uscat și ţeapăn ca un copac și-n care te-ncurci și răsîncurci ca-n sârmă ghimpată, atâta de frumoase par din depărtare și-atât de răcoroase pe pieile crăpate uitate-n deșert.

Sunt oameni după care te duci mereu, aia e, n-a zis nimenea că adevărul e văratic.

~ de downtownjesus pe 4 iunie 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: