Până la urmă, dacă te lași un pic pe spate și-nchizi ochii și gândești foarte simplu, aproape indiferent cât de rău o să-mi meargă, în aproape toate, am unde să mă duc. O să fie întotdeauna orășelul ăsta înghesuit și călduţ, înconjurat de dărâmături, și-n el o casă c-un pic de curte și-un căţel, în care aș putea, la o adică, să vin să sufăr, să bolesc sau chiar să mor. Nu-s chiar așa pierdută, până la urmă, și nici nu mi s-a întâmplat până acum ceva chiar tragic.

Mi-e oleacă mai bine. Am o săptămână groaznică de muncit în faţă, și niște microplanuri de plecat în lume. Ești iar șters în minte și-n noapte, și nu-ţi scriu, de fapt, ţie, ci bucăţii din mine care-ar vorbi cu o variantă a ta care nu există.

Îs mai bine, desigur, v-am zis c-o să fiu mai bine, nuuu e dom’le dracu’ așa negru.

Publicitate

~ de downtownjesus pe 2 martie 2020.