Tot încerc să scriu. Dacă scriu, scap.

Îmi cade pielea de pe mâini. Îmi râşnesc cafeaua amar, călcând legămintele armenilor.

Ascult Neuen Welten. Mai am numa’ atâtica până la Rome, şi-atuncea ştiţi că-i grav.

Pot trăi pe lângă oameni care n-au nevoie de mine? Pot deveni, eu însămi, unu’ care n-are nevoie de alţii? Vreau?

Şi momentul ăla anapoda, în care îmi amintesc un zâmbet şi ştiu c-o să mi se risipească deznădejdea în zări, pentru încă nişte timp, doar pentru că zâmbeşti şi curăţeşti. Mintea mea e tot greoaie, tot plumb subţire turnat în scoarţă aspră de copac, tot aur stins şi sânge îngălbenit pe pânză, şi tot cu tine mi-au fost zâmbetele cele mai curate. Nu prea ştiu.

Îţi sunt de vreun folos?

Dacă ţi-aş fi, aş sta. Zău, asta-i cam singura problemă. Să-ţi fiu de folos şi să-ţi pot cere ajutorul, din când în când.

Oricum aş spune-o, nu-mi iese prea dur. Să-ţi fiu de folos şi să-ţi pot cere, din când în când, ajutorul. Oricum aş spune-o, tot pare rezonabil.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 1 Iulie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: