Fetele tale vechi, minunatele fete vechi, mă fac să cred că te mulțumești cu mine. Azi.

Nu mai scriu fiindc-am scris, de fapt, aproape tot.

Am devenit imună la frumusețe. Mă uit la oameni degeaba, cânta Olivier la violoncel în sufragerie și nu simțeam mare lucru, Olivier are frumusețea aia banală de străin blond lipsit de tragedii, și doar violoncelul dă oareșicare sens corpului frumos legat și tatuat al unui muzician călător lipsit de tragedii. Frumusețea nu-mi mai spune nimic.

Am îmbătrânit corect. Duc o viață bătrână și nepăsătoare, curățită de reguli. Cred c-așa trebuie.

Am mers la teatru duminică seara, îmbrăcați așa și-așa, amețiți de căldură, să vedem un spectacol făcut după Moliere. Fără accent, dă-l în mă-sa. Cu Pav într-un rol bun, ăl mai bun pentru el de-acuma.

Străluceau amândoi, transpirați de două ore de mișcat, strigat și fiind, străluceau în apă și-n lumină și-aș fi vrut să beau niște beri cu-amândoi, ca să-mi amintesc, limpede, că trăiesc aiurea, dezlânat, dezbrăcat, nesimțit și turbat.

Viața aceea, pe care mi-am visat-o, se-adună cuminte între mlaștini, începe să-mi zâmbească timid și să se-ncolăcească luminoasă la picioarele mele, stau aproape nemișcată, să nu care cumva s-o sperii, și-o mângâi la fel de timid pe spate, doar-doar o crește.

Hai așa.

Fata asta din fața mea, banală ori ba, n-o cunosc, emană teapa aia de încrâncenare corporatistă care mă blochează brutal, fără șanse de izbândă. Deși băietu’ ei e simpatic, blând și cu ochi deschiși la culoare.

Uneori văd pe străzi doar amaruri, o doamnă grasă ce plimbă un câine foarte bătrân, un băiat cu sechele de poliomielită, un bătrânel ce miroase a trecut, niște țigani care conduc lumea din capu’ lor, niște metastaze pulmonare.

Uneori.

Zilele trecute mi-am dat seama că: În ceva zile înainte de ziua mea ai stat niște ore într-un mall căutând ceva pentru mine, n-ai găsit și mi-ai scris că nu te pricepi la cadouri, îți pare rău; zilele trecute mi-am dat seama că asta a fost un cadou foarte frumos de ziua mea. Ieșitul din ale tale, încercarea, recunoașterea deschisă.

M-aș duce undeva cu tine vara asta, dac-ai vrea, dar nu vrei, și știu, și nu-s supărată. Vreau să vrei într-o zi, da’ asta nu-i pretenție.

S-ar putea, în beția mea, să cred c-avem cea mai sănătoasă legătură din tarlaua noastră.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 25 Iunie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: