Am fost la Cluj.

Dor o să-mi fie de casele lor. De spitalele lor. De cimitirul cel mare, verde și amestecat. De turmele de oi de pe dealuri.

De oameni. De stat până târziu și de râs amețit, de împrietenit greu și de vorbit lent, de zâmbete blânde. De ardelenii morocănoși și de ardelenii zâmbitori. De băiatu’ ăla care zicea numa’ adevăruri. De băiatu’ care-și scăpa mereu telefonu’, și-ăla care iubea doar câini, și-ăla care scrie poezii despre baruri și pești, și-ăla care cântă-ntr-o trupă și-are o balerină.

Și de Ale. Micuța și frumoasa Ale.

Acel moment glorios din viață în care ai prieteni la Cluj și te duci cu ei la un festival.

Despre celebrități nu vorbim, că nu-i frumos. Celebritățile îs niște oameni tare frumoși, cum nici nu știu dac-am văzut vreodată. Parcă nu.

Am fost și la conferință, da’ altădată. Asta chiar nu-i important.

Dealurile verzi îs importante. Dealurile verzi, ceaiul negru, cănile roșii, piatra albă, tricourile gri, pernele albastre, fetele frumoase și bărbații deștepți, cam atâta îi important în viață.

Iert orice inteligenței și umorului, mai ales dacă-s adunate cu frumusețile mele. Dacă ești deștept și mă faci să râd, zău, poți să ai câte gropi psihologice și câte defecte de cusut vrei. Să fii stricat la suflet din orișicâte motive, de la strămoși înainte, să ai toate defectele care le-ngrozesc, în general, pe femei, chiar toate, nu m-ar deranja neam. Tot aș veni după tine-n lume și m-aș minuna de tine ca de-o pasăre rară, doar așa, fiindcă ești deștept și mă faci să râd.

Cățelul era isteric și ți se urca noaptea-n pat și-n cap, ca să-ți arate, vai, Doamne, cât de mult te place. Pisica Satanei a făcut alergie la ceva, nu știm bine la ce, probabil la nisip.

La Liz îi acasă. Un soi de vrajă paralelă se-adună, de parcă viața mea s-ar privi alene-ntr-o oglindă.

E foarte frumos la Cluj. Dacă n-aș fi așa legată de slavismele mele m-aș muta acolo.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 7 Iunie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: