Viaţa, măi copii, e complicată. Ea chiar nu e cum credeţi voi acuma că e, o uşoară alunecare la vale, pe-un uşor povârniş cuminte, sub un cer uşor albăstriu, fără pete dureroase. Viaţa chiar nu-i aşa.

De exemplu, eu vreau să stau cu tine la Stuf în vara asta, fără ca asta să-nsemne nimic din toate lucrurile pe care nu le vrei, de care ţi-e urât, în care nu crezi. Da’ io tot te vreau pe-o canapea din faţa Stufului vara asta, pe jumătate gol, privind blând-leneş Marea noastră Neagră.

Ştiu că la bulgari îi mai frumos, da’ de fapt nu-i.

Am găsit şi-un grec minunat. Panos Karnezis. Cine poate, să-l facă al lui, iară cine nu, păcat.

De fiecare dată când mă-ntorc de-acasă, şi-acasă al meu îi chiar acasă, mă socotesc de bani şi de viitor şi caut sate largi de câmpie în care să pot creşte un cal, şi păduri scunde în care să mă pot ascunde cu el, şi case mici în care să nu mă simt singură, fiindcă deşi vreau să stau cu tine la Stuf în vara asta, io tot pentru singurătatea bătrână mă pregătesc, cu cai, câini şi motani negri, sobe arzătoare şi livezi înguste de meri înfloriţi, şi-ntre ele toate nu ştiu încă cine-ncape.

Deocamdată, nimeni.

De câteva luni încoace, de când mai am numa’ doi ani de joacă, mă tot socotesc. Între dealurile nesfârşite dintre Râmnicu Sărat şi Mizil şi-ntre câmpurile nesfârşite dintre Mizil şi Ploieşti îmi tot desenez ceva viitor molcom, şi deocamdată nu ştiu cum o s-arate. Ceva timp mai e, să nu ne panicăm.

De data asta mă duc la Liz ca acasă. Pân-acuma parc-am tot fost în vizită, sau ca la băi, la tratament, sau ca-n Vamă, în fugă de rele, şi parcă abia acuma mă duc ca acasă. M-aşteaptă Liz. Pisicile. Pisica Satanei, c-un ochi aşa şi-unu’ aşa, albă ca un înger. Şi Ale. Şi Gerald, şi Tobi. Poate şi Doru, vai de noi şi de zilele noastre, cum îi Doru…mai ceva ca Mihnea. Şi străzile Clujului, pe care de-acuma ştiu că pot merge singură.  Şi orice-ai fi tu, acasă. În cealaltă acasă.

Oamenii de la muncă îs singurul reper corect. Ei sunt oamenii corecţi, din toate punctele de vedere. Ei au relaţii vechi, sărbători în familie, idei sănătoase despre viaţă; în ei, din când în când, nu văd nimic, şi-n ei, din când în când, văd aprobarea. Ei mă obosesc cel mai mult.

Ascult ceva indie rock. Fumez ceva tutun. Beau vinul tatei. Nici tata nu ştie cine sunt. Nici nu trebuie. Sunt pentru fiecare ce-mi vine să fiu. Din când în când, mi se face dor de Velcescu. Din când în când, mi se face dor de golani. Din când în când, îmi vine să-ncerc să le latru lor, la vară, într-un local îngrozitor de potrivit pentru nunţi potrivite, că viaţa nu-i asta. Că nu-i o căsătorie potrivită, o naştere prin cezariană normală, o grădiniţă bună, un Renault oarecare c-un elefănţel de pluş şi-un scaun de copil gol în spate. Că viaţa eşti tu, mai presus de orice altcineva.

Da’ nu cred c-aş avea cui lătra, la vară.

La vară mă duc la Liz, la DBE, la Stuf. Poate la Sighişoara. Poate în altă parte. Habar n-am unde mă duc la vară. Poate în Palma de Mallorca. Vezi tu, e foarte frumos să nu ştii. Foarte, foarte frumos.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 22 Mai 2017.

Un răspuns to “”

  1. Aprob si livada la Mizil unde o sa vin la tine in concediu cu tot cu o cusca plina de pisici. Aprob sa vii des la mine acasa ca acasa sau la bai sau cum se nimereste momentul. Aprob DBE si Stuf si Sighisoara. Hai!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: