În loc să plâng poetic „Nu”-ul tău, în loc să urlu a nu știu câta oară inutilitatea, urâțenia și grosolănia, în loc să-mi smulg inima dintre plămâni și să sufoc între degete iluzia insulei.

Ai fi norocos. Ai fi binecuvântat cu o muiere ieftină și proastă, care știe oleacă de istorie și mult război, insensibilă la pule ca semne de punctuație, la înjurături de poveste și la camaraderii bărbătești întregi, ai fi norocos cu o muiere ieftină și proastă cu glume de autobază dintr-un depozit de bere, cu sensibilități și subtilități din când în când maiestuoase, cu cadouri inutile și jucăușe de ziua ta, aproape complet lipsită de mania utilului și-a viitorului, care ți-ar fi luat bicicletă, de-ar fi avut bani, doar pentru că știr bine ce-nseamnă să te zguduie o dorință.

O dorință, nu o nevoie. Să te zguduie, chinuie, îndoaie. Să te scoată din toate ale tale, și s-o vezi dispărând din fața ochilor.

O muiere ieftină și proastă, care să-ți recunoască limpede că vrea și alți oameni, din când în când și dezorganizat, da’ parcă pe nici unu’ ca pe tine.

Ai fi norocos, am uneori impresia că ți-ar zice cu toții, da’ tot io zac, jumulită, chinuită și-aproape pierdută, fumând tutun de cireșe și bând vermut, doar-doar m-oi împăca cu pierderea.

„Nu”-ul tău. Abrupt și ascuțit ca tăișul unui topor, a țâșnit sub el toată emoția mea din ultimele luni, a sângerat sub el toată viața mea, toți dinții mei, tot nervul meu, eu tot cu Rome încerc disperat să mă vindec și nu ating altceva în afară de oboseală, da-mi-ar Dumnezeu destulă oboseală azi, să dorm și să uit câteva ore.

Cum a răsunat „Nu”-ul tău în noapte, mai convins decât toate zâmbetele, toate gemetele și toate degetele, tocate mărunt și amestecate perfect omogen.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 24 Martie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: