Am avut eu o colegă, Livia o chema. Frumoasă fată era Livia, mai e, încă, Livia, m-aş fi înţeles de minune cu Livia dac-aş fi avut vreodată curaj să m-apropii de Livia. Livia e unul dintre oamenii pe care i-am pierdut cu puţin, printre fantome de degete.

Vineri seară am mers în urma lui Gomez pe jumătate de Colonel Buzoianu, până pe Independenţei. I s-a pierdut fantoma în lumina dulceagă a copacilor şi-n înţeparea tăcută a răcorii de-nceput de primăvară, mi-am amintit că nu mai ştiu cum îl cheamă de fapt, da’ tot mi-l amintesc limpede ca-n oglindă. Tobele lui de-mprumut şi cercelul din ureche, de-acum vechi, nemaigăsit şi nepreţuit.

De când m-am adăpostit sub zâmbetul tău, fantomele mă vizitează rar, sunt cuminţi, miros a naftalină, beau ceai ieftin de muşeţel şi nu mai întreabă nimic.

Morţii mai vorbesc, deocamdată, doar prin Danilo. Danilo evreul, sârbul, ţiganul, românul, maghiarul, ucraineanul, rusul. Danilo al morţilor noastre amestecate.

Azi-noapte, de bucurie, am dormit numai pe bucăţi. Mă trezeam din mişcările tale şi nu puteam s-adorm la loc de bucurie. Îţi miroseau aşternuturile îngrozitor de frumos, mnu ştiu să-ţi spun a ce, parc-aveai pielea mai dulce decât în alte dăţi, parcă mi-o lăsai pradă. Dimineaţă m-am trezit prea devreme şi m-am lipit amară de umărul tău, te-ai întors cu spatele şi m-ai luat cu tine, mi-ai fixat palma pe inima ta şi-ai oftat în somn dumnezeieşte, a odihnă de ziua a şaptea, eram curaţi, era lumină, erai cald şi alb ca nisipul de-nceput de vară, te-ai trezit şi răsucit, m-ai legat de tine cu toate pieile şi-n toate chipurile, şi dimineţile astea, dacă nu s-ar topi tăcute în mişcări de motan vagabond şi-n zdrăngănit bezmetic de motoare de maşini inutile, parcă nici n-ar exista.

Dimineţile astea mi-au rămas. Globuri sigure de sticlă pe care le mai atârn cuminte pe sârma vieţii mele.

Dimineţile astea, cel mai sigur.

Şi, printre ele, câte-o cafea împărţită cu-o fată atât de frumoasă că nu ştiu, în cea mai mare parte a timpului, ce să-i spun. O fată aşa de frumoasă că nu ştiu încă să scriu despre ea, deşi a trecut un an. De vorbit mai reuşesc, dar de scris încă nu.

Şi, printre ele, câte-un ştrumf de plastic primit în dar. Câte-o cinzeacă de Glenlivet, pe cinste. Câte-un râset în nopţi care-ncep amar ca lemnul de cruce.

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 8 Martie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: