Nu poți mereu. Mai rar decât nu poți tu nu pot eu. Așa-s oamenii, așa-s toate pe pământ, uneori nu se pot întâmpla. N-ai de ce s-o iei așa, pe persoană fizică.

Da’ tot se dezumflă un balon undeva în lume, într-o cameră de copii săraci, cu jucării vechi și prea folosite, cu păpuși și mingiuțe de cârpe. Undeva în lumea asta moare un balon, și noi nu bem în cinstea lui. Noi bem așa, în gol, doar pentru noi.

Să mă epuizez, am zis. Să-mi beau mlaștina, gunoiul și pădurile, să mi le beau nu doar prin distilare, și prin muncă, și prin atenție, și prin gânduri. Poate mă ține.

Mihnea știe Leningrad, am adunat trei. Mihnea nu doar știe Leningrad, Mihnea pune versuri geniale pe Leningrad. Mihnea e Șnur al nostru, și invers.

Când barul tău de-acasă sună a barul din „Roseanne”, fără să fie urât sau dezamăgitor, doar fiind, barul din „Roseanne”, când ai pierdut timpul simțind, cu pielea, cu oasele, cu nervii, când unii-s îndrăgostiți și simțesc nevoia de exprimare muzicală, parc-am trăit și eu odată așa, un odată aspru și net ca o stalactită, acuma se-nsoară Tinca și se mărită Ionica și de mult, tare demult, nu-ți mai declari iubirea prin muzică fiindcă muzica strânge azi alte idei, mult mai largi și mai frumoase decât iubirea, așa o frază lungă îi asta că ți se face dor de Cluj și-o-nchei abrupt și nătâng, atâta șir de gânduri ai avut și-atâta „diafan al ființei” ai avut de arătat.

Soare place o Ilincă, din seria „My buddy had a child with a girl named Star”. „Creatina scoate apa din țesuturi”. Plăcerea murdară de-a înregistra vorbe goale de bețivi.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 21 Februarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: