Ştiu, cu capu’, că n-ai de ce să stai cu mine când nu pot s-adorm, sau când citesc despre Ion Râmaru la două noaptea, sau când mi-e groază de schimbarea mea de stagiu.

Da’ aş vrea.

Sunt nopţi ca asta, ucise nervos în fum de Lucky Strikes şi-n pahare prea mari de gin tonic, băute mai repede decât apa, doar-doar mi-o veni somnul, sunt nopţi ca asta, în care m-aş lipi de cineva şi-ncă n-am de cine, de frică, de nervi, de nelinişti, sunt nopţi ca asta, în care ştiu c-am prieteni care-ar sta dacă mi-aş face curaj să-i chem, da’ nu-mi fac, şi tot aştept, de fapt, pe altcineva, mereu pe altcineva, mereu pe cineva care să stea cu mine de vorbă când nu pot s-adorm, când citesc despre Ion Râmaru, când mi-e frică de schimbarea de stagiu.

Îmi şterg sânge dintr-un colţ de frunte şi râd tembel în faţa unui televizor cu lampă.

Metaforic vorbind.

Ei, amestecaţi deodată într-o gloată fără nume, fără sens şi fără speranţă, dorm liniştiţi în paturile lor. Mai ia o gură de alcool, mai taci un pic.

Mă uit la un documentar înfricoşător, în care cele mai paşnice fiinţe îs nişte umanoizi păroşi din Rusia. În rest, de la strigoi în sus.

Cântecul ăsta mă bântuie de când eram copilă, şi nici până azi nu ştiu limpede ce vrea să-mi zică.

N-am aşteptări. Asta-i doar jalea mea veche, mult mai veche decât tine.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 25 Ianuarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: