De-acolo mă strigă ceva, şi nu eşti tu. Mă strigă, probabil, ceva pui de dragon ce şi-a găsit culcuş la mine-n piept, şi el s-a dezmorţit de curând, de-atâta zăpadă, şi el îşi întinde acum solzii sub căldura ta uneori dureroasă, şi el mă tot împunge, nerăbdător, cu-nceputurile lui de gheare, să merg pân-acolo, să dau la o parte zăpezi şi troiene, şi somn, şi gânduri, şi socoteli, şi teamă, şi emoţie, şi frânghii, şi rele, şi răceli, şi socoteli, şi săbii, şi drumuri, şi groaze, şi fantome, şi porţi mari de fier, şi străzi înguste şi murdare, şi uşa albă, şi să-ţi iau faţa-n mâini şi să-ţi strig cu ochii, râzând, “Bă, mi-a fost un dor groaznic de tine.”.

Dorul e cumva agramatical. Mi-a fost un dor, două doruri, trei, dor în general, mi-a fost un dor groaznic, trei oribile, cinci de era cât p-aci să mor de n-ar fi trebuit să mă duc la muncă între ele, atâta dor urlă uneori în noi, în nopţi ninse sau în seri fără sfârşit de vară, parcă nici nu le poţi bine acorda cu verbele, parcă vorbesc singure, de capul lor, dorurile. Sau dorul ăla singur şi mare, care te chinuie o viaţă-ntreagă, pe care-l porţi agăţat de umăr ca pe-o agrafă mare de os, din care vrei să muşti uneori ca dintr-o piersică proaspăt coaptă (copyright).

Vin. Vin nu pentru tine, doar pentru mine. Eu nu mai judec limpede, eu merg prin zăpezi fără să mă uit în spate, lăsându-mi minţile agăţate de crengi, de porţi şi de linii de tramvai, eu mă-mprăştii prin tot oraşul ăsta aşternut şi eu nu mă mai pot trezi dimineaţa de dorul căldurii tale.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 11 Ianuarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: