Mă ustură pielea.

Câteva dintre muzicile tale se lipesc de mine ca mierea. Electric Octopus şi maşina oprită pe-o stradă îngustă dintr-un Bucureşti gol. Descântecele tale – oarbe felinare de străzi vechi, cu zăpadă nestrivită.

Sentimente amestecate pentru “În staţie la Lizeanu”, cum n-am avut pentru nimic niciodată. Lizeanu, ţiganii, “Femeie ca a mea, nu are nimenea”, casa care seamănă cu-a ta, “Ce faci, donşoară?”. Nu mă pot hotărî, nu cred că mă voi hotărî vreodată. Nici nu trebuie.

Mă ustură pielea. Am mai zis?

Fiindcă a doua întrebare din discuţie e “Când te întorci?”, fiindcă-mi alunecă hainele de pe umăr şi scot afară urma gurii tale, fiindcă iar mă prinde ora cinci.

Trebuie să spun despre tine cuiva, şi-ncă n-am curaj. Ştie ea, uneori am senzaţia aspră că ea ştie cum eşti, fără să ştie cine eşti, şi ei şi numai ei n-ar trebui să-i explic nimic. Încă n-am curaj să-nnod.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 26 Decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: