Cânt piesa asta, deodată, nu ştiu bine de ce.

 

Film noir, zise el. Scriu ca un film noir.

Ea trăieşte eliberarea pe care-o visam amândouă, acum vreo două veri. Eu despre a mea n-am scris, deşi s-a simţit. A mea s-a strecurat cuminte din zi în zi, din speranţă în speranţă, din cenuşă în cenuşă. El stă uneori în faţa mea, răutăcios, orgolios şi gol, ea stă uneori în dreapta mea, mută şi curată, nu-i înţeleg şi nu mai vreau, nu mă mai fascinează şi nu mă mai dezgroapă, trec pe lângă mine ca umbrele maşinilor de-afară şi nu-mi amintesc, zău, ce-a rănit atât.

În urmă a rămas, desigur, briza sfârşitului. Atâta lucru am învăţat de la tine, într-adevăr.

Tu mă-ntrebi, drept şi serios, dacă am chef să ne vedem mâine. În scris pari serios.

Zile lungi trecură peste mine, şi-abia în mijlocul apăsării lor am început să-mi trăiesc iarna cu-adevărat. Duminică îmi iau brad şi beteli, am vin şi ţuică şi nuci şi migdale şi zacuscă, şi cărţi, şi prieteni. Iarna asta îs cea mai întreagă.

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 2 Decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: