Scriu puţin, fiindcă mi-e bine.

Am coşmaruri care se cer povestite.

Corbu trecu într-o seară prin faţa porţii şi se opri pentru un vin fiert. Se uită lung şi drept la mine, de multe-multe ori, fiindcă ştie ce i se potriveşte şi simte cu cine are de-a face. M-am emoţionat ca o piftie caldă şi îmi venea să râd la el încontinuu. Prea stătea aproape, prea a ţinut să-mi arate că ştie c-am fost la concert, prea tăcea şi zâmbea cu ochii legaţi de ai mei. Un basm frumos, cu formule clare de-nceput şi de sfârşit, agăţat la grindă într-o seară cuminte de iarnă.

Tu mai aluneci uneori în afara neseriosului, şi mă bucuri treptat, în doze mici şi cuminţi, şi nu prea. Eşti un amestec minunat de cuminţenie şi de îndrăzneală.

Mă-mprietenesc cu oameni frumoşi şi strâmbi în egală măsură, oameni care-mi spun, în prima seară în care mă cunosc, poezii pe care le-au scris pentru câte-o iubire veche, căsătorii pe care nu le-au împlinit şi slăbiciuni pe care nu le recunosc, se uită la mine lung şi drept şi citesc în ochii lor, chiar citesc, pesemne mi s-o fi luat vălu’ ăl negru de pe ochi, citesc în ochii lor bucuria de-a fi dat de mine în locul ăsta de mult fermecat. Întârzie la bere şi-i găsesc a doua zi tot aci, cu alţi prieteni şi cu altă privire, zâmbesc a legătură curată cât îşi aşteaptă berea sau vinul fiert şi vorbim cu mai puţine cuvinte, fiindcă de-acuma ştim.

Sunt exact unde-am vrut dintotdeauna să fiu. Din ce în ce mai limpede văd drumul din spate şi regret din ce în ce mai puţine suferinţe şi-ndoieli, din ce în ce mai strâns m-adun de pe drumuri şi din ce în ce mai des mă bucur mai curat.

Şi când s-o dărâma, da, am să mă ard şi eu în el.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt. Dacă eşti cuminte, îţi oblojesc şi umărul muşcat de fiare, îţi arăt şi cum se-aşterne raza lunii pe podea, până la pat, şi cât de frumos miroase cafeaua proaspăt râşnită. Am multe lucruri de-arătat, şi le meriţi.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 27 Noiembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: