Când ieși din baie doarme. Ți-amintești, deodată, de ea și de cum nici ea nu poate să doarmă după. Zâmbești vieții voastre prin întuneric. Te-oi întoarce și tu la vechile dureri? Te dor mușchi și oase, ți-e frig cutremurător când te ridici de lângă el și, mai târziu, când tai cu cuțitul frigul de pe străzile vechi de lângă Foișor, casa-i veche și scârțâie din încheieturi ca un bătrân, strada-i veche și te-ndoaie sub asfaltul ei vechi, mașinile din poartă sunt vechi, dimineața-i veche și iarna-i veche, nici genunchii tremurând nu-s noi, mirosul din piele ce-i nou, nou și moale ca o pătură de lână curată, mirosul nu îndreaptă genunchii, dar amintirea lui te face, cumva, să vrei să plângi, fiindcă el miroase a sfârșit de la trei poște, mereu a sfârșit, și deși zici bine, n-ai tu teamă de sfârșituri, tot te-ncearcă o sfârșeală d-asta, de catâr obosit care nu va ajunge niciodată la căldura grajdului, dar, Doamne, băiatul ăsta, bărbatul ăsta, ce-o fi el tot nu știu bine, băiatul ăsta se uită…ai mâna stângă plină de mușcături, ale tale toate, se uită la tine de dincolo de tejghea c-un soi de poftă potolită, da’ ușor încordată, ai impresia că nu te scapă din ochi nici când vorbiți cu oameni, un domn ghicește, prin ceva pentru totdeauna nelămurit, că-ntre voi zboară nevoi mușcate și jocuri de fiare blânzi, te lipește de el când ți-e frig fără să-l fraierești, dimineața se-agață de mâna ta și miroși toată a el și te duci la muncă fix ultimul om fericit de pe pământ. Hai noroc.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 25 Noiembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: