Apăi da. O fost un an de rahat. Parc-aşa, parcă pentru toţi, dacă stai să te gândeşti oleacă.

Anul în care-a trebuit să ne obişnuim cu moartea aia rea şi-ncurcată, pe care n-o-nţelegem încă. Nu aia de la scurt-circuit, de la incendiu, de la cutremure şi furtuni, ci ailaltă, a omului faţă de om. Anul în care ne-am obişnuit să numărăm morţi lejer, ce-i sub 50 îi lejer, ce-i peste merită discutat la ştiri vreo trei zile. Anul în care nu ne mai miră decât instrumentul. Avionul, camionul sau mitraliera.

Anul în care s-a votat prost, pe toate părţile. Anul în care n-avem energie să mergem noi înşine la vot, fiindcă nu mai contează, fiindcă America l-o vrut pe Trump şi dacă America l-o vrut pe Trump, şi-n Moldova n-o ieşit Maia, apăi ce rahat de minte să mai avem noi, cu-amăreala noastră cronică de veşnic comunistă Europă de Est? N-are nici un rost. Nimica n-are.

Anul în care călcarăm în picioare pe toată lumea, c-aşa ne-am obişnuit. Tehnocraţi au ba, călcăm în picioare şi nu ne convine nimic, nu vrem nimic, nu ne interesează nimic, nu ne trebuie nimic, călcăm fiecare, singur, pe cadavre, ne câştigăm pâinea şi-atâta; nimic dincolo de asta.

Cei mai buni dintre noi se-nchid şi se-ntorc la ce ştiu. La istorii vechi, la legende, la strămoşii necunoscuţi şi neverificaţi, la descântece, tăceri şi iertări. Se-nchid cuminţi în cărţi şi-n limbi pe care nu le mai ştiu, cu care vorbesc aşa, înăuntru, despre fiinţă. Pentru mine ei sunt, oricum, cei mai buni dintre noi.

Anul în care albanezii au ieşit la lumină. Degeaba, vor spune ei goliţi de îngâmfare, în nepăsarea lor frumos izolată de munţi reci şi de dimineţi înnegurate.

În virtutea noilor condiţii geo-politice, ne-apucăm de limba rusă. Ceasul ăsta cu căluţi parcă ştie-n ce lume trăieşte şi se tot grăbeşte undeva, habar n-am unde. Măcar de m-ar lua şi pe mine.

Anul ăsta mai are şapte săptămâni. Nu l-am simţit. Miroase a iarnă şi uit că miroase a iarnă, frigul nu mă face să zâmbesc înăuntru, oamenii nu se bucură când dau de căldură, nu strâng animale înfrigurate în braţe, nu se-ncălzesc unii pe alţii, nici nu-şi prea zâmbesc, se salută cu greu şi li se rostogolesc cuvintele greu afară din gură, de-atâta năclăială verde şi urât mirositoare de răutate, de prevedere, de indiferenţă. Suntem toţi verzi şi urâţi iarna asta, nici măcar Dumnezeu nu mai ştie de ce.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 14 Noiembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: