Sâmbătă bem cafea cu lapte şi scorţişoară şi bere neagră adusă tocmai din Praga.

Şi ne gândim la 60 de ani.

Până la 60 ani o să am casă cu cal şi câine. Astea-s deja trei, da’ ce-ai să faci cu o casă fără cal şi fără câine? Şi pisică,  desigur, da’ pisica vine aproape singură. Şi porumbei, cred că vreau şi porumbei. Şi găini, şi prepeliţe. Şi curcani, şi gâşte, şi raţe, deşi îs mai greu de crescut şi nu mă omor musai după ele. Da’ na, dacă tot iei găini, cât de greu o să fie să ţii şi nişte altceva pe lângă ele? O grădină micuţă, câţiva pomi trebuincioşi, că nici o gutuie căzută pe pământ n-o omorât pe nimeni vreodată, şi câteva cuiburi de castraveţi. Şi fasole. Şi roşii, că nu eşti animal ca să nu-ţi trebuiască. Cu calu’ îi mai greu, nu atâta să-l iei, cât să-l şi ţii. Să-l şi plimbi, să-i şi dai mâncare, să-i faci grajd, să-i cumperi şaretă şi sanie, poate chiar căruţă, unde dracu’ mai găsesc io căruţă peste 30 de ani? Of. Nu contează, până la 60 de ani o să am casă cu cal şi câine. Un câine, poate doi. Unu’ păzitor şi-unu’ vânător. Casă cu prispă şi camere scunde, de-om avea bani şi ne-o mai ţine pământu’, cu podină şi duşumea care scârţâie sub preşuri. Să nu-ţi auzi singurătatea şi să te tulbure duhurile. Seara s-asculţi vântul în grădină, şezând pe pământul gol, fumând ţigări de foi. Tutun se mai poate creşte pi la noi? N-ar fi rău să se poată. Orişicum, seara s-asculţi vântul în grădină de pe pământul gol, câinii s-adulmece din el ce-adulmecă ei mereu, morţi, veşti, nădejdi ori blândeţi, tu să nu-nţelegi mare lucru din urechile lor ciulite, da’ să ai încredere în ele, fie ce-o fi, bine c-au simţit ei dinainte să pricepi şi tu, bucuroşi le-om duce toate, să ţesali murgul, ori surul, ori roibul, ce-o fi şi el, să-i mângâi gâtul zâmbind şi să nu-ţi tulbure mintea nici un gând rău, să miroasă a fân şi-a animal tânăr, şi să-nchizi uşa grajdului în urma ta şi s-auzi nechezatul de rămas-bun, să treci agale pe-o alee subţire şi galbenă, cu câinii în urmă, Lăbuş să se-aşeze de-a curmezişul pragului şi să-i mângâi ochii blânzi aşezaţi cuminţi pe labele din faţă, în casă să cânte un om vechi, despre Mărin, Gheorghiţă şi Ion, despre Chilia, Suceava şi Cernăuţi, despre cuci, mierle şi ciocârlii, despre tot ce-am fost noi vreodată şi-om mai fi şi peste 60 de ani, să-ţi scârţâie duşumeaua sub paşi şi să miroasă camera a lemn ars în sobă, şi aşternuturile a flori de câmp, şi pereţii a var curat, câinele ăl mic să se lipească de sobă şi să nu-l mai ghiceşti în întuneric, la ferestre să tremure ceva ramuri de copaci şi din când în când să moară pe ele, în glorie deplină, câte-o ploaie de-nmuiat păcat şi de spălat tristeţe, şi tot aşa, din când în când, sub cuvertura de lână roşcată să se-adăpostească câte-un om pierdut, venit de departe, din lumea cealaltă, a motoarelor răguşite, a urletelor înăbuşite şi-a florilor arse, să-şi adune miezul zdrobit de maşinării şi să-nchege ceva umbră de-a copilului care era odată, cam pe-acuma, când vorbim noi despre ce-o să facem pân’ la 60 de ani.

Casa o să trebuiască să fie pe lângă oraş, desigur, într-un sat rămas cât de cât întreg pe la marginea vreunui rest de pădure haiducească, să poţi să-ţi duci calul de căpăstru, pe-nserat, peste câmpuri încă vii, sub cer încă înalt şi limpede, înspre linia încă moale a orizontului. Să cutreieri câmpia învăluit în cântecele vechi ale pământului, pe spinarea animalului sfânt, ţinând în braţe a mai veche înţelepciune a lumii.

Astea ar fi de ajuns. Ar fi mai mult decât au alţii în cinci vieţi.

Vrem şi-un Ural cu ataş. Bordo. Sau verde-frunză. Sau negru. Sau bleumarin ca cerul de iarnă. Nu-i un cal, desigur, da’ îi cea mai apropiată treabă orăşenească. În ataş poţi să ţii bagaje, ori câine, ori prieten, poţi să mergi cu ea, tâgâdâm-tâgâdâm, la munte şi la mare, chiar şi iarna, zic cunoscătorii, Mihai Barbu s-o dus cu ea până-n Mongolia, ce Doamne-iartă-mă. Veche, cuminte şi veselă îi această motocicletă, am un vecin în blocul din dreapta cu-aşa ceva, imi vine des să mă duc la el şi să-l întreb dacă nu mi-o dă mie.

Tot până-n şaizeci de ani, da’ nu musai, am vrea să ne vedem ţările. Albania, Croaţia, Serbia, Macedonia, Ucraina şi Polonia – un pic, Rusia toată, da’ în ordine, de la vest la est, nu aşa, anapoda, poate Cehia, poate Slovacia şi Slovenia, poate-un pic de Germanie, da’ aleasă cu grijă. Şi toată Spania, de-a fir-a păr. Şi Malta, no, dacă tot suntem acolo, şi-o Grecie anume, încă nu foarte bine definită. Anatolia, Capadocia şi cealaltă Turcie blândă, nu asta încrâncenată, şi România, no. Că nici pe ea n-am văzut-o cum trebuie, mai nici unul dintre noi.

Cam atâta. Cariera mea va curge fără mine, ca-ntotdeauna. Un loc într-un spital de stat s-o găsi mereu, şcoala de şoferi oi face-o când mi-oi lua Suzuki ăla micuţ, până la Jeep Wrangler Rubicon îi drumu’ lung şi-ncă nu ştiu bine dacă vreau să-l fac, de luat copil de crescut om mai vedea, c-asta nu-i hotărâre de luat cu ani înainte, se va întâmpla dacă se va întâmpla, pe drumurile întortocheate ale lumii, iară altceva, în afară de asta, ori se poate cumpăra lejer, ori poţi trăi onorabil şi fără, şi griji pentru ele nici nu merită să-ţi faci.

 

Ne-am luat cu visarea de la siropurile de fructe Yo şi venerabila vârstă de 60 de ani. Bravo lor.

(P.S: îs bune şi ca sirop, cu apă goală sau în cocktail-uri fancy, da’ îs bune şi cu ţuică, când nu eşti destul de gospodar ca să-ţi faci propria zmeurată.

Zic şi eu, nu judecaţi aspru.)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 5 Noiembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: