Fată dragă, eu nu eram demnă de prezenţa ta. Poate cândva, peste câţiva ani. Şi-ţi spun asta cu dragă inimă, împăcată şi curată inimă: eu nu eram demnă de prezenţa ta. Eu n-am ajuns încă unde eşti tu, şi nici nu ştiu încă de voi ajunge vreodată. Eu n-am încă acasă, deşi umblu după el bezmetică. Şi iată, nici eu, nici el, n-am putut întreţine pacea din mijloc. Eu n-am fost tu, şi nici el n-a fost El, şi-n mijloc de toate astea n-am avut răbdare una cu alta şi nu ne-am ţinut aproape, deşi ni se despărţiseră deja drumurile.

Eu trebuie să-mi trăiesc miezul, încet-încet, netulburată de ceţuri străine.

Tu mă descoperi, mă creşti şi m-aduni. Mă văd lângă tine, cu tine, în tine, pe-un termen mai lung decât m-am văzut vreodată cu cineva. Mă hotărâsc să-ţi spun c-am să plec, totuşi, mai târziu decât te-aştepţi şi mai târziu decât m-aştept, şi totuşi am să plec, dar încă nu ştiu cum. Bătrâneţile mele vor fi trăite singure, fără povară omenească, fără apăsare metafizică. Bătrâneţile mele nu vor încovoia umerii nimănui, nici măcar ai mei.

El are cal de-nchiriat, pentru şase luni, şi-mi strică menirea cea mare din trei fraze. Vrea familie şi copii, trebuie să preia frâiele afacerii agricole, din trei fraze mi se năruieşte ăl mai întreg cavaler al lumii, şi-aceste trei fraze nu-mi provoacă nici cea mai măruntă suferinţă, fiindcă eu ştiu, deja, că toate lucrurile au sfârşit.

Trei ani mai am de răzbit, şi-apoi om vedea ce-o mai fi. Oameni răi şi reci mă ţin departe, îmi amorţesc muşchii în rânjet fals şi-mi îndoaie coloana vertebrală ca pe-o scândură, noaptea târziu tu-mi spui că ei nu contează şi te cred, un pic, vreo două zile după, şi fug la tine când se-adâncesc crăpăturile în zid.

Reiau abrupt “Pictor de război”, înghiţind pătimaş, “patimă” cuvânt de ordine, războaie, armuri, moarte şi cadavre, soldatul etern şi-adevărata vrăjitoare, desface şi-adună un AK-47 cu priviri legate, fumează ţigări scoase din raniţă şi-ncearcă, cu ultimele răzleţe puteri, să-nţeleagă de ce, şi-ntre ei firul roşu al absurdului războiului, începutul-şi-sfârşitul, viaţa-şi-moartea. Reiau abrupt, din pauză-pansament, şi-mi vine să bat drumul pân’ la Vukovar.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 13 Septembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: