Te-ai întors fulgerător. Calm și zâmbitor, vesel, blând, îmi iei inelul din mână și-l dregi pe undeva prin spate, aproape magic, nu mai ajungi la Maria Tănase, nu te mai învârți în jurul meu ca un lup, acum mă privești de dincolo de masă ca-n povești, și de dincolo de tejghea, prin cei zece centimetri rămași din ușă, nu te-ascunzi, da’ nici nu vii, mă lași să stau singură pe canapea și nu te-apropii de pielea mea nicicând, chemi un taxi cum chemau domnii de-altădată trăsuri, îmi amintesc, brusc, cu stomacul, cum îmi lipeai spatele de același perete de stuf, acum un an și ceva, acum închizi uși și stingi lumini, grijuliu și meticulos, de data asta vrem toți să meargă, de data asta știm bine cum e fără el și nu mai vrem să trăim așa vreodată, închizi și treci pe lângă mine și-abia în taxi îmi strângi mâna mai tare decât trebuie, și spui descântecul, și eu iar cred, prostește, că îl folosești numai pe mine, și marginile prăpastiei îs înconjurate de zmeură, de cătină, de lămâiță și de viorele, și-ți vine să te rostogolești în ea copilărește, să strivești sub genunchi măceșe și sub coate păpădii, să te faci verde-pădure și galben-soare, și să dansezi pe podeaua ei de frunze moarte, oase uscate și crengi boțite, cu tălpile goale și scânteietoare, până la sfârșitul lumii. Cu tine totul e joc.

Cer ploaie la miez de noapte, și ochi albaștri reîntorși din mare. Cer prea mult.
Ceream.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 1 August 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: