Pe pagina Fri Kultur o rămas înfiptă-n stele întâmplarea din 14 iulie. Pe care eu nu mi-o mai amintesc. O minunată dovadă imparţială a Timpului ce se scurge printre noi. Ţi-a murit bunicul, poate bunicul care era soţul bunicii, poate celălalt bunic. Eu m-am făcut medic radiolog, şi numai în vocea lui Emil cel necunoscut de-aseară a sunat asta a întreg, fiindcă numai el a simţit nevoia să folosească titlul cel întreg. Se scurge Timpul printre noi ca apa din “Ederlezi”, fără durere sau simţire, sunt lucruri cu care nu mă obişnuiesc nici acum, cu ziua de tranzite, cu murdăria de pe trotuarele din Pantelimon, cu luminile şi zgomotele din magazinul Unirea, cu anumite nuanţe de muzici computerizate, da’ cu absenţa ta m-am obişnuit. Am scris despre tine ca Şişkin, şi încep să cred că n-avea nici o legătură cu fiinţa ta. Te văd din când în când din întâmplare şi nu simt nevoia să-ţi spun nimic. Vis mort în pădure.

Încerc să nu-mi modific scrierea pentru că citeşti. Încerc.

Şi tot m-aş întoarce în Fri Kultur de cum aş afla. Boogie creşte, da’ n-ajunge.

Deşi Andrei stoarce lămâi în tăcere şi-şi cere scuze în engleză.

Mă prinde dimineaţa frumoasă şi ciufulită, lipită cu fruntea de spatele tău. Zâmbeşti când îmi spui c-ai simţit.

Luai cărţi. Un Bakunin mic, aproape broşură, despre Dumnezeu şi despre Stat. Amândouă meritând majuscule, desigur.

Barcelona Gipsy Klezmer Orchestra s-or despărţit, cumva. Aşa o fată frumoasă să găsiţi toţi, cu răbdare şi-ncăpăţânare.

Luam bilete pe rând, io la Rome, tu la Metalhead Meeting. Îmi trânteşti abrupt, la sfârşit de frază, “Două”. Două, câte altfel?

O poveste despre sinistra doamnă a Albaniei, care era altfel decât a noastră, da’ era. Vedem cum, în detaliu.

Ceva despre Antonescu, de-un străin, fiindcă noi nu putem fi obiectivi. Ca-ntotdeauna.

Povestiri scurtuţe de H.P. Lovecraft, să vedem dacă ne place ori ba. Tu cauţi post-apocalipse ruseşti. Eu iau două Papini, fiindcă mă izbeşte convingerea c-o să mi se-ncolăcească-n suflet.

Era soare pe Bulevardul Dacia, printre ambasade şi institute, da’ era duminică şi tăceau toate, înmuiate de soare ca pisicile de pe ruinele Romei, şi-mi stătea în cale sacoşa din mâna ta dreaptă. Mna.

Vorbesc prostii. Îs liniştită ca Marea Neagră dintre războaie.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 3 Aprilie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: