Mi-i uşor cu tine. Fiindc-ai citit, şi ştii, şi chiar dacă-ţi mai spun o dată insişti că nu te superi. Nu ştiu unde mergem, dacă ajungem, dac-o să umblăm bezmetici prin întuneric, dară ştiu că problemele apar când ştii. Aşa că mai bine nu ştim. Şi-oricum, ştii şi tu, momentele contează. Seara aia în care-am pierdut strada Speranţei fiindcă eu am vrut să traversam. Seara aia în care am băut trei feluri de bere verde, care nu-i verde-n conţinut, doar în spirit. Seara aia în care am vorbit mult, mult de tot, c-un om pe care teoretic, aproape numai teoretic, nu-l cunosc. Astea vor rămâne oricum, prinse-n haine, în păr, în degete, seara aia în care ţi-am citit un basm până la Brăila şi-am stat cu tine în staţia de autobuz, fiindcă era frig şi strada era pustie, iară mie nu-mi place deloc-deloc frigul de stradă pustie din noapte. Vorbesc mult despre mine, în faţa ta, da’ nu-mi vine să mă cenzurez. Când nu mai vor, oamenii pleacă. E atât de simplu.

Asta-i aşa, numa’ suprafaţa. O zgândăr în fiecare zi, şi-n fiecare zi mai găsesc ceva.

Cu toţii avem scheletele noastre, de eu dintr-o alta vreme, si cu totii le stergem de praf din când în când şi vrem, uneori, să le-aruncăm în stradă, de la etaj înalt, doar-doar s-or sfărâma. Da’ mai bine le ţinem, nu ştii niciodată la ce-or să-ţi trebuiască nişte oase galbene.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 29 Februarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: