Treaba cu “La Chilia-n port” e că, deşi vorbeşte limpede despre durere, felul aproape vesel în care curge dă acestei dureri un fel de sens, chiar dacă-i lipsit de cuvinte. Nici n-ai ce să scrii despre “La Chilia-n port”. Poate la bătrâneţe.

De după-amiază de duminică emoţionantă. De-ntâlniri oarbe la Universitatea solemnă, care uită, din când în când, de Poarta Alba. Şi bine face că uită, că nici asta nu-i viaţă, mereu-mereu cu gându’ la deţinuţi. Doar aşa, cât să ştii că viaţa ta e neimportantă, şi tragediile tale mici, şi-aşa au fost întotdeauna tragediile de oameni unici.

În Rusia timpul pare să treacă mai repede. Dacă-mi duc din greşeală încheietura stângă la ureche, secundarul ceasului albastru se grăbeşte înspre ceva, se mişcă mai nervos şi mai nerăbdător înspre mâine, parc-aud copitele celor trei cai lovind grăbit pământul, parcă-ţi spune, cu sprânceana ridicată aspru, “Da’ ce faci, dom’le, stai? Crezi tu că ai timp să toate alea, n-ai nimica, apucă-te acuma de trăit, cât încă mai am răbdare să te ridic din pat, că nu se ştie cât mă ţine. Auzi? Haaai!”. E isteric ceasul ăsta, şi-mi vine uneori să râd de el ca de-un om.

Poate-n Rusia nu ţi se dă la fel de mult timp. Nu ştiu, că n-am ajuns încă.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 28 Februarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: