În videoclipuri apar, mereu-mereu, fete frumoase. Nu contează deloc-deloc al cui e videoclipul, despre ce cântă, în ce limbă cântă, cât cântă, cum mântuieşte. Toate-s frumoase, fetele din videoclipuri. Toate-s aşa, numa’ cât trebuie de slabe, potrivit de tinere, cu sâni rotunzi, în întreaga banalitate a expresiei, şi fund perfect, care şade bine-n tot felul de chiloţi, după cum cere, abia acum, laitmotivul videoclipului, şi chiar dacă-s îmbrăcate în blănuri şi păşesc moale prin zăpezile Siberiei, tot ştii ce fel de trup e înfăşurat în acele blănuri, şi tot ştii în ce fel li se contractă mănunchiurile alea minunate de fibre musculare pe sub piele, tot le ghiceşti vertebrele superb rotunjite pe sub părul ăla strălucitor de eternă reclamă la şampon, şi uneori ţi se ridică toate fetele astea perfecte în gât, chiar în gât, acolo unde de obicei stă, la loc de cinste, muzica pe care ele se contractă, şi-ţi vine să vomiţi de-a dreptul. Fiindcă, uneori, fetele astea perfecte îţi fură muzica. Ca-n viaţa de dincoace, fetele perfecte, cu pielea lor potrivit de albă, şi sutienele lor de dantelă potrivit de pline, şi bucăţile lor de in înfăşurate în jurul şoldurilor lor perfect desenate, fetele perfecte îţi înfig, ameninţătoare, suliţe-n coaste, şi prin găuri îţi curge inima, şi sângele năclăit de urâţenie şi grăsime şi vechime, şi uneori îţi vine numa’ aşa, să te vomiţi pe tine însăţi, fiindcă fetele astea frumoase ţin între coastele lor subţiri şi cântecul, şi descântecul, şi ţie nu-ţi lasă nimic.

Uneori nu mă uit la videoclipuri.

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 15 Februarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: