De mult nu mai ardea focul înalt, cu scântei şi-artificii, şi de mult intraseră oamenii în casă. Intrase şi câinele. Melania s-a apucat să-mi cânte “Trece-un nouraş pe sus”, cânta frumos tare, cum nu mi-o cântat nimenea niciodată pân-acum. Ştiam noi de ceva timp că nu cântă musai rău, da’ aşa blândeţe îi în cântecul ăsta, pe câtă era în privirea ei şi-n înălţimea munţilor din depărtări, şi-aşa lin curgea cântecul ăsta, chiar dacă nu-i ştiam prea bine versurile, aşa de curat i se unduia ei vocea şi-aşa cuminte ardea focul din faţa noastră, şi-atâta linişte era în jur, că-ncep să cred, prosteşte, c-atuncea mi-ai trecut, de fapt. Atunci, când s-a ridicat cântecul ăsta în cer dintre munţi, în faţa unui foc ce-ardea mocnit şi tăcut, lângă Melania, care-aşteaptă şi ea, cred c-abia atunci m-am scuturat de tine. Nu că nu te-aş mai iubi, sau că nu te-aş mai aştepta oleacă, în fundul inimii, sau că n-aş mai spera, cuminte, că n-o să te-nsori, totuşi, cu ea, da’ s-au ridicat toate la cer şi-au rămas agăţate în crengi, ţi-am mai povestit, ca frânghiile din cozile zmeilor de hârtie, facă pădurea ce vrea cu ele, şi focurile, şi lupii, şi stelele. Le-am dat drumu’ în lume, s-alerge bezmetice şi să facă ce-or fi în stare, şi-mi trăiesc viaţa cuminte, fără să mă mai gândesc, de-acuma, la ele.

Îmi place cafeaua cea tare cu lapte. Câinii mari şi negri, şi lupii. Cântecul ăsta cu norul, ăla cu fata şi cu jandarmul, “La Chilia-n port” şi “Bună seară, mândră bună”. Pisicile care mă plac. Sunetele pe care le scot avioanele în după-amiezele călduţe de vară, turta dulce făcută-n casă de om şi stofa de palton. Bocancii, săbiile, armurile, cavalerii. Şi dragonii, desigur. Din când în când, ţuica înainte de masă. Şi friptura de porc, da. Şi murăturile, şi zacusca. Nu mămăliga. Cănile de pământ şi dunga movulie pe care ţi-o lasă pe buze vinu’ ăla nou. Muzica. Violoncelul, acordeonul şi cavalul. Oftatul de om. Şi coada de câine bucuros care-ţi biciuieşte piciorul. Aerul îngheţat de iarnă şi prima zi în care ţi se strecoară în faţă. Cămăşile largi, în care poţi gândi. Cămăşile descheiate care-ţi alunecă de pe umăr. Barmanii, muzicienii, toboşarii. Doctorii cu pierce-uri şi/sau tatuaje. Haiducii şi hangiţele, mai rar domniţele. Anne Boleyn, Darko Rundek, Goran Bregovic. Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Rammstein. Heraldica, cântecele Războiului Civil Spaniol, lemnul. Flacăra de lumânăre, kiwi, răsăritul. De oriunde. Nisipul. Metalul curat. Negrul. Apele curgătoare, descântecele şi câmpurile. Lucrurile făcute de mâini de oameni, nu de maşini. Sobele în care ard lemne.  Şi multe altele, pe care nu le mai ştiu azi, fiindcă-s oleacă obosită, da’ bine.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 1 Februarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: