Lucrurile ‘celea mici care te fac să pocneşti ca un balon:

Proprietarul. Prima chirie care trebuie plătită, şi deja prima întârziere, fiindcă nu te pricepi la asta. Tot aşa a fost şi cu ceasul, în prostia ta măreaţă l-ai întors greşit, prea brutal, şi l-ai stricat. Ţi l-a reparat un ceasornicar din Obor, da’ zău, dacă nu putea fi reparat? Eram hotărâtă să-l port stricat.

Radiografiile pe care şi le fac oamenii în plus, absolut degeaba, şi noi, care-ntreţinem nevoia lor de-a se radiografia în plus.

Depărtarea îngheţată din tine, cât toată Siberia la minus patruzeci de grade.

Lipsa de alcool şi de ceaiuri calmante, pentru somn. Pui de coşmaruri pe care nu mi le-amintesc.

Tudor n-a mai răsărit în uşă, nu reuşesc să-mi dau seama de unde-a venit, trebuie s-aştept cuminte primăvara.

Mâine-i marţi, marţea-i mereu aglomeraţie.

Muzica mea diluată, în apă chioară şi călâie. Am să forţez un Ad Hoc, n-am altă soluţie. (Fii bun şi nu veni.)

Nu mai ajung în centru. Pantelimonul e excesiv de murdar, atât de murdar c-am dimineţi în care-mi vine să vomit până la urcarea în 253. Uneori şi după.

Despre Rudolf Hess am aflat, dar singurătatea lui nu-i încă poveste cernută blând. Mai avem de gândit.

Nu reuşesc nici să-nvăţ, nici să citesc. Mă uit prosteşte la “The Big Bang Theory”, chiar prosteşte, mi se toceşte creierul ca o farfurie.

Mi-e frig mereu, de-o săptămână încheiată. Mi-e frig încolăcit în măduva oaselor, nici tigru, nici plapumă, nici aragaz nu reuşesc să mi-l scoată. Numai oamenii mi l-au adormit, dar nu pot aduce în fiecare seară câte unul. Pot, dar nu vreau. Să-nvăţ să trăiesc cu toate, de asta m-am apucat, asta trebuie să duc la capăt.

Nu-s tristă. Nu-s în nici un fel. Iarna asta mi-a fost amară şi aspră, nu ştiu ce-a fost în capul ei. Ba n-a venit când trebuia, prea s-a lăsat aşteptată, şi când a apărut, pân’ la urmă, parc-a făcut-o aşa, în silă, nici zăpada nu i-a fost prea curată, nici gerul prea cristalin, nici zâmbetele prea înălţătoare. A fost amară, aspră şi enervantă, nu m-am putut neam înţelege cu ea, ducă-se şi întoarcă-se când o fi în stare să mă bucure, nu aşa, degeaba, cu mai mult rău decât bine.

Plâng aşa, degeaba. Vineri am plâns pentru răutatea ta, azi pentru Maimana care a-nvăţat să meargă pe bicicletă pe malul Rinului şi pentru Rudolf Hess, cel mai singur om de pe pământ. Se poate să am febră de zile-ntregi, nu-mi dau seama, nu ţin neapărat să-mi dau seama. Am repulsie vremelnică pentru cifre şi-aştept primăvara cuminte.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 25 Ianuarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: