Povestire cu detalii, multe-multe, ca să fie frumos de-ncurcat pentru toată lumea:

(Până se opreşte maşina de spălat, că pe urmă mă duc la mall după ceaiuri ieftine.)

În vale e o parcare, şi-n parcare a coborât el, cu al lui vechi şi rablagit Suzuki Samurai, pe care-l conduce la limita legalităţii. Avea un fel de căciulă de blană şi părea că ocupă jumătate de maşină numai cu el însuşi. În urma lui cobora Marcel, să vadă ce fel de oameni suntem.

În întuneric nu vezi drumul, şi nici măcar ziua nu-i aşa limpede, mai ales dacă-i şi zăpadă. Se pare că-i place Morcheeba, în perfectă paranteză fie spus. Cabana are sobe în toate camerele, şi copaci căzuţi la pământ în pădurea din jur. Şi câine închis în salon, da, salon, chiar îi spunem “salon”, fiindcă “sufragerie” e ceva ce se poartă în lumea de-afară, nu acolo. Lenjeriile de pat miroseau toate a spălare proaspătă şi lângă fiecare sobă era o cutie de lemn pentru lemne. Lemn pentru lemne, corect. Enjoy the ride? Am bolit şi dormit în paralel la întoarcere, poate mai mult de plecare decât de serpentine. În maşini, prieteniile erau rare şi scârţâitoare, fetele erau domnişoare îndreptate abrupt spre domnie, eu mai făcusem drumul ăla astă vară, cu-ai mei, şi-l vedeam pe el în fiecare casă.

Câinele se sprijină de uşă şi se uită pe geamul din salon, interesat de ăştia noi. Ştie că-s aproape mereu alţii, feţele şi mirosurile noi îl ţin atent cam o seară-zi, după care se-ntoarce în viaţa lui paşnică, bazată pe “ Unde-i el?”, “Mâncare” şi “Afară”. Cel mai mult pe el. Are-o faţă dezarmant de expresivă, te roade tocmai în suflet şi mă strecor, cu-o idee de teamă, în casa lui. Roade un lemn, vrea să ne jucăm cu el, mă zgârie în primele cinci minute, aproape muşcă în zece, pentru că nu ştie ce poate cu oasele noastre şi nu ştie să dea lemnu’ înapoi. Latră privindu-te fix în ochi, în tot felul de momente în care-ar avea ceva potrivit de spus, latră când îi arăţi pumnul fiindcă ăsta-i semnul folosit de el pentru atac, latră când Andreea Berariu îl loveşte pe Liviu cu palma-n umăr, pentru că nu-i plac gesturile violente sau ceva, aude şi vede lucruri în aer, latră privind pe geam ca un om, l-a învins pe Marcel în încăierări repetate şi şi-a împărţit teritoriul cu el, deşi Marcel e altfel de spirit, latră rar şi cu scopuri bine definite, nu mereu înţelese de oameni, da’ pe mine pare că mă pricepe mai altfel şi m-ascultă când îi zic să nu stea mult afară şi să nu se ducă prea departe. Îi spun că nu ştiu dacă are voie să iasă şi că trebuie să-l întrebăm pe el dacă-l lasă, iară el se opinteşte să urce scările înaintea mea. Să-ntrebăm, ai dreptate, aci e, îl simt, hai. Doarme încovrigat pe canapea şi nu-şi ridică musafirii din locul în care vrea el să stea, doar te priveşte cu o miasmă de dezamăgire căreia eu, una, n-am reuşit să-i rezist. Dacă te place chiar mult, îşi înghesuie fundul mare lângă tine şi dă din coadă mândru, aşteptând mângâieri pentru realizare. Îi plac beţele, lemnele şi pădurea, şi-ar sta afară până i s-ar face ţurţuri pe coadă, deşi iarna nu-i nici pe departe anotimpul rasei lui. Pune-te contra, nu ridica din umeri, are de la cine să fi învăţat asta.

(S-a terminat maşina, mă-ntorc pentru oameni.)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 3 Ianuarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: