Îmi pluteşte mâna peste tastatură în tăcere, deasupra lui “Enter”. A murit Scott Weiland, fără ca eu să ştiu c-aşa-l cheamă. Mi-era drag molatic de el, avea ochi d-ăia turbaţi, mă-nmuia “Fall to Pieces” până la cârpă de şters prafu’, mă legasem mai mult de Velvet Revolver, n-am ajuns niciodată cu-adevărat la Stone Temple Pilots, da’ îmi vine să-l plâng şi nu ştiu prea bine de ce.  D-apăi dacă-mi vine aia e, îl plâng şi gata, nu toate lucrurile trebuie înţelese. Îmi rămâne des mâna agăţată deasupra tastaturii, numa’ când beau butoanele ţiuie nestingherite, în rest fiecare cuvânt pe care ţi-l scriu are agăţată-n coadă o-ntrebare, şi se speteşte pân-ajunge-n cer, ca un zmeu ieftin condus de-un copil alintat pe-o plajă cu vânt neprielnic, apăs pe “Enter” smucit şi fără speranţă, am mână stângă zgâriată de-un motan pe jumătate sălbăticit, îl văd de câteva ori pe an şi mă-ndrăgostesc de fiecare dată, trăieşte ţigăneşte, fără casă şi fără stăpân, are o farfurie în curte în care uneori îi mâncare, dar în cele mai multe zile nu, vânează păsări şi-animale şi fură mâncare din vecini, stă cocoţat pe garduri, doarme în iarbă şi sperie de moarte câini de trei ori mai mari decât el şi-i de o nobleţe d-aia, leneşă, maiestuoasă, de Ludovic al XVI-lea în recreere la palatul de vară, mi-i drag de el şi mă zgârie cu nonşalanţă când depăşesc măsura, şi-o să-mi pară un pic  rău după zgârieturile astea. Un pic numa’, mă lupt să nu fiu aşa masochistă pe cât crede lumea că sunt. (Am întors-o din condei, pam-pam.) Zmeii mei îşi înfăşoară frânghiile nătângi pe hornul casei tale şi-aşteaptă, cu din ce în ce mai puţină veselie, să-i primeşti înăuntru. Printre altele, mi-a şi putrezit creierul după rezidenţiat, nu reuşesc să termin o amărâtă de broşură de 115 pagini, deşi mă plictisesc serios, am iar o perioadă de muzică moartă, nu-mi vine s-ascult altceva decât ce-i în capul meu, fără să ştiu prea clar ce-i în capul meu, 2015 a fost un an de răspunsuri, da, şi cel mai frumos dintre toate a fost “Ei, şi ce?”. Mna, îmi las împrăştierea să se sfârşească din ordine externe, în timp ce mă hlizesc la ea cu mâinile-n buzunare şi cu bocancii urcaţi pe masă. Ei, şi ce?

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 4 Decembrie 2015.

Un răspuns to “”

  1. Oh, nu știam cum îl cheamă, uneori mi se părea că seamănă cu Billy Idol. Avea o voce faină și niște mișcări de dans/scenice rupte din filmele cu multe droguri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: