De-ntâi decembrie, dis-de-dimineaţă, primesc pi Facebook un mesaj. Cu “amândouă” scris “amând2”, “n” în loc de “ne”, virgule puse anapodă în frază, întrebare fără semn de întrebare, mno, genul acela de exprimare care nouă ne dă fiori pe şira spinării. O fată, de-acuma colegă de radiologie, mă-ntreabă ce-i cu spitalele, care cum e, încotro s-apucăm. Stau în cumpănă trei minute. Să-i zic de Fundeni că-i rău, în caz că-i înaintea mea, şi de Universitar că-i lejer, ca să se duc-acolo, şi să ocolesc subtil subiectul “ce vreau eu să fac”, că cine ştie ce idei îi vin. Da’ la Pro TV vorbea Adi Despot despre România curată, dreaptă şi altfel, şi-am spus tot ce ştiam, da, cu efort, cu bănuieli şi cu neîncredere, şi nu ştiu dac-am făcut bine, dacă de la asta o să mi se tragă cine ştie ce neplăcere, da’… mama mă-sii, mă supără neîncrederea asta. O înţeleg, am frecat-o pe toate părţile cu mintea mea boantă şi-am înţeles-o, da’ tot îmi şade-n spate ca o piatră de moară şi tot am impresia că ne ţine din creştere. m-am dat la vorbă cu ea, nu v-ar plăcea de ea mai deloc, da’ ne-au curs vorbele natural, am împărţit teama cea mare a începerii unei munci perfect necunoscute nouă, teamă pe care nu pot s-o-mpart decât cu-o mână de douăzeci de oameni, din care câţiva poate-s aşa de deştepţi şi pregătiţi din timp că n-o simt deloc-deloc, şi iată, am împărţit-o, azi, pentru câteva minute, cu-această fată fundamental diferită de mine, şi-n încurcătura asta de vorbe, îndemnuri şi idei dezlânate, asta voiam să vă spun, de fapt, de-ntâi decembrie: deschideţi porţile. Nu numa’ graniţele, uşile sau portofelele, ci şi mintea. Nu spuneţi “Mulţumesc” gol doamnei casiere din Carrefour, zâmbiţi-i. Nu mormăiţi un “ Nu-i nimic” când vedeţi că secretara-i ocupată şi vă face s-aşteptaţi juma’ de oră pentr-o adeverinţă, zâmbiţi larg sau adăugaţi un “înţeleg”, ca să ştie că face bine ce face şi că oamenii înţeleg că face bine ce face. Aşteptaţi cuminţi când oamenii sunt ocupaţi, ca să fiţi şi voi aşteptaţi în linişte. Luptaţi un pic cu senzaţia asta, distrugătoare pentru noi toţi, separat şi-mpreună, că problemele mele sunt infinit mai grave, mai urgente şi mai complicate decât ale tuturor celorlalţi, că ele trebuie să aibă întâietate pe oriunde ne ducem şi că noi suntem cei mai oropsiţi dintre oropsiţi, tot la fel, separat şi-mpreună. Nu vă mai puneţi în frunte cu-atâta nonşalanţă şi nu mai minţiţi mărunt cu-atâta lejeritate. Nu mai spuneţi “Mă iertaţi, sunt foarte grăbit” când sunteţi doar plictisiţi, nu mai spuneţi “Sunt atât de obosit” când sunteţi doar leneşi, nu mai spuneţi “Îţi stă bine” când nu vi se pare că-i stă. Atrageţi atenţia şefului când credeţi că greşeşte, ridicaţi hârtiile aruncate pe jos de alţii (vă murdăriţi la fel de mult şi când o aruncaţi pe-a voastră, şi când o aruncaţi pe-altora), traversaţi pe trecerile de pietoni, traversaţi pe verde, insistaţi ca prietenii voştri şoferi să nu taie linia de tramvai. Nu vă mai grăbiţi atâta. Pedalaţi biciclete în tăcere, fără blazon. Lăsaţi-vă de fumat în tăcere, fără blazon. Nu vă mai întreceţi atâta în a arăta că sunteţi mai buni decât alţii. Decât atâţia alţii sau aşa de puţini alţii. Nu mai fraieriţi oameni, veţi fi fraieriţi şi voi a doua zi, de alţii, şi nu-i ceva aşa de maiestuos cum e karma, ci o bălărie mult mai simplă şi mai distrugătoare, întreţinerea sistemului strâmb. O să-mi iau garsonieră în chirie, şi proprietarul are să mă fraierească într-un fel, cu siguranţă. A doua zi, într-un spital din capitală, proprietarul are să fie fraierit de-un cardiolog, care-o să-l trimită să-şi facă echografie Doppler de artere şi vene într-o clinică privată, la un prieten de-al lui, c-un cost triplu. Pe cardiolog o să-l fraierească băiatu’ de la service-ul de calculatoare, care-o să-i pună nu ştiu ce placă de reţea şi-o să-l mintă că-i adusă la comandă din Germania, deci costă atâta, nu cât costă ea de fapt, şezând cuminte în depozitul din spatele magazinului. Pe băiatu’ de la service-ul de calculatoare îl fraiereşte compania de cablu, care i-a prelungit contractul pe-un an, pentru că cererea lui de reziliere s-a pierdut în acte, sau în poştă, sau în fundu’ coşului de gunoi, sau a ajuns prea târziu la sediu, sau nu era el titularul de contract, sau altă minune încurcată. Câţiva dintre noi trebuie să se oprească din fraierit, trebuie să desprindem câteva cercuri, pe ici, pe colo, oricât de neimportante ni s-ar părea ele în economia ţării, şi din cerc rupt în cerc rupt, din ruşine în ruşine, din lecţie în lecţie, ne-om trezi într-o zi c-avem încredere unii în alţii, în domeniile pe care le studiem sau muncim, în transportul în comun şi-n clasa politică.

O să ne descurcăm, o să vedeţi, bulele vor sparge cercurile şi ne vom elibera cu toţii.

Am fost împrăştiată. Şi mie mi-e groază, da, da’ din gânduri blânde şi din zâmbete curate se-mpletesc  minunile, şi ştiu că sub coaja asta groasă de copac biciuit avem, încă, şi vor rămâne neatinse, miezuri bune şi pline, numa’ bune de ostoit dureri şi de-mprăştiat lumini.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 1 Decembrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: