Pe la unu noaptea, sparg o mână de nuci şi beau o cană cu vin. Mă uit la câte-un serial american, aşa-s io. Grigore Leşe îi de zi, americanii-s de noapte. Soldaţii, ce să zic?, când adorm, când fumează, când lăcrimează. Primesc scrisori-fantome, îşi plâng caii morţi şi câinii bătuţi, se-ntind cu feţele-n cer, cât îs ei de lungi, şi nu se gândesc la nimic, fiindcă ei ştiu deja tot. Dragostea ‘ceea scurtă, miezul de scânteie, apa ‘ceea mare care spală durerile de-acasă şi pironul ‘cela ruginit care le şade în loc de inimă. Şi moartea, şi golul, şi tăcerea. Soldaţii tac, şi vara, şi iarna. Prin fluiere şoptesc ai noştri, şi-acuma, la-nceput de iarnă, îi bine să ne oprim oleacă din alergătură şi să le-ascultăm. Aşa, tot cu ochii-n cer, fără să facem nica. Cine are animal pe lângă casă, să facă bine să-l mângâie, că ele aud mai limpede ca noi, iară cine nu, să-şi găsească umăr de om pe care să tacă. Să şedem aşa, oleacă. Nu ne grăbeşte nimenea.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 29 Noiembrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: