Mustul se face vin cătinel-cătinel. Ţi se urcă la cap pe nesimţite şi-ţi macină dorurile mărunt.

De dimineaţă m-am trezit cu gândul c-am să-i scriu prietenului meu tăiat de la rădăcină, fără veste şi fără întoarcere. Mi-era ceva moale, o resemnare tăcută şi-o tristeţe împăcată, mă gândeam că n-are rost să fiu şi eu încăpăţânată ca el, mă gândeam c-am îmbătrânit cinci mii de ani numa’ anu ăsta şi el ar înţelege gluma asta. Până-n prânz, mă hotărâsem că nu le-ar înţelege pe celelalte şi-a trecut ziua fără “La mulţi ani”. Cândva am să-i scriu.

Mă bântuie această fantomă a mea, zăcând pe jos plină de vânătăi, zâmbind crud, cu degetele înfipte în podea, cu vertebrele urlând a durere şi ascunzişurile a frică. Aşa lucru nu meriţi. Nu meriţi tu, alţii poate da, nu ştiu, dar tu sigur nu. La cât de puţin ai pus tu, la cât de ascuţite îţi erau deja ghearele şi la cât de obişnuiţi cu lumina erau ochii tăi, la cât nimic am tulburat eu în tine şi la câtă nevoie arăţi pentru mine, orişice aş însemna eu, mnu, nu meriţi. Nu trebuie să-mi fie izbucnirile tale singurele arsuri, nu trebuie să vânez serile în care ea-i plecată din oraş, barurile în care te-mbeţi şi piesele care te obsedează, nu vreau să-ţi uşurez decorul şi vânătoarea, nici eliberarea, nici râsul. Mă-ndrăgostesc repede, şi-afară sunt milioane de oameni de care mă pot îndrăgosti, şi nici unul nu merită ridicarea din umeri a lui “Da, da’ nu eşti el”. Nu. De-o fi să fie, om mai trăi momente. Om mai dansa cu Maria Tănase în fundal, deşi m-am făcut cât o vacă şi-am mintea praştie, te-oi mai încolăci vreodată în jurul meu ca un zmeu, deşi nu mai are cine să ne adăpostească, mi-or mai găuri vreodată inima ochii tăi gheaţă, nu zic nu, Doamne, sunt perfect incapabilă să zic “nu” azi, dar nu trebuie să-mi fie ele aşteptări. Scrâşnite, ruginite, hârşâite, fotografiile noastre vor fi, de-acuma, vocale prelungite moale, în lumini scăzute, călduri strecurate printre haine şi legănate de limbi străine, poate vor fi şi voci răguşite, şi frământări, poate înfigeri şi zgârieturi de-a lungul oaselor, şi aer înghesuit în spaţiu strâmt dintre guri, şi cântece vechi de rezistenţă urlate în noapte. Poate toate astea vor mai fi, dar nu momentele tale îmi vor fi sens de viaţă. Nu mă voi înghesui, în toată frumuseţea şi blândeţea mea, în spaţiul dintre fotografiile pe care binevoieşti tu să mi le-agăţi pe sârmă, când te strânge pe tine zgarda şi-ţi amorţesc ţie muşchii de-atâta abţinere. Nu, mami; asta nu.

În Buzău, la vremea asta, pe la două-trei, ies copiii de la şcoală. Mici şi vechi tipare de-ale noastre. O fată frumoasă, care nu ştia că-i frumoasă, mergea cu privirea plecată şi-şi strângea paltonul cu mâinile, a singurătate. Câine mi-o zis odată, la vreo două ore după ce ne-am cunoscut, cvasi-cunoscut, că n-am nici un motiv să merg pe stradă cu privirea-n pământ şi că insistă, da, da, insistă, ca atunci când o să mi se-ntâmple, din neglijenţă, să-mi amintesc de el şi de ce mi-a zis el atunci, şi s-o ridic de jos. Nu-mi amintesc mereu, dragul de el, da’ când se-ntâmplă mă trezesc ridicând capul fără să vreau, şi azi am cărat în ochi soarele, chiar dacă nu-mi ardea neapărat de asta. Îmi doresc, pentru ea, să găsească un Câine care s-o descânte la fel.

Şi-aşa, ne jucăm până murim, şi pe urmă mai vedem ce-o mai fi.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 24 Octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: