Cafeaua expressă fluieră ca o fantomă hămesită, în jurul prânzului.

Rammstein scot camioanele din garaj, cheamă oamenii din păduri şi se-apucă de drumuri. Pi la noi n-ajung, n-or fi bani, ne-o fi lene, nu ne-or mai plăcând. Nu contează, noi îi vrem.

Nea Nelu îi cel puţin urmărit penal. Ce s-o zis la “Starea naţiei” s-o zis bine, Nea Nelule, Nea Nelule, ce-ai făcut, bre? Ne liniştisem şi noi, ăştia tinerii, ăi bătrâni trăseseră perdelele şi-ascunseseră firimiturile sub covor, “Ei, aşa or fost vremurile, ce să ne mai răţoim acuma, asta ne lipseşte nouă?”, Nea Nelu trăia liniştit şi se pregătea să moară, cuminte, la el în pat, peste douăzeci şi de ani de-acum încolo, aia e. Morala zilei o fost, oricum, “Mai bine mai târziu decât niciodată”.

Mă gândesc să scriu un “Ce mi-aş scrie dac-aş fi tu”, din lipsă de idei. Fiecare zi e la fel, şi-am obosit să mă-ntreb de ce.

Emir Kusturica ori îi în avion, ori îşi doarme beţiile pe undeva, ca să se urce mâine în avion. Emir Kusturica nu-i Goran Bregović, asta-i sigur, da’ n-ar fi stricat nimănui oleacă de “bubamara”. Nu sufăr aşa de tare, m-aşteptam să fie mai rău.

Poc! O arteră. Nu-i nica, mai am.

Mă uit la uşa asta înaltă, de fier de-nchisoare, n-am văzut când ai închis-o, nici nu m-ai anunţat c-o-nchizi, nici cât o ţii închisă. Mă uit la ea cum se uita Rex la Moser în serial, când nu-nţelegea de ce-l dă jos din pat dimineaţa. Sau de ce stă atâta-n baie, când el aşteaptă cu telefonu’ în dinţi la uşă, şi Viena cu crime afară. Cu urechile ciulite, capu’ înclinat uşor spre stânga, coada măturând lent podeaua, cu ritm de pendulă veche, stânga-dreapta, stânga-dreapta. Nu mă supăr neapărat, nici nu mi-e teamă că n-ai să mai vii la iarnă, nu-mi bate inima diferit şi nu m-apasă nici o greutate pe umeri, sunt convinsă că nu deranjez, fără să ştiu de ce-s convinsă că nu deranjez, numa’ nu-nţeleg. De ce dai, mă? Nu ştii să-njuri?

Tocmai tu te-ai găsit mai breaz, să nu-ţi placă deloc cum scriu. Dă-mi caietu’, să-mi schimb orizontu’.

Trăiască Mihăiţă Sturzu, c-a prevăzut cutremurul. Să mai zică cineva că nu poţi să ieşi om serios dintr-o trupă de…pop? Pop-rock, a anilor ’90. Orişicum, tot Dana Nălbaru ne-a rămas nouă-n suflet. Deşi nu-mi amintesc nici un cuvinţel din ce cânta, pe vremea când cânta.

Ţin dragonul de plastic pe colţul mesei. Uneori îi îndoi gâtul a mirare, sau a întrebare, sau a blândeţe. E foarte expresiv, pentru un dragon de plastic.

Şi-n treacăt fie zis, “zmei”, cu accent pe “i”, înseamnă “şarpe”. În rusă.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 22 Octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: