Am să te-aştept. Am aşteptat când nimeni n-avea răbdare s-aştepte, şase ani. Am să te-aştept pân-o să-ţi piară flacăra din priviri, pân-ai să te domesticeşti de tot şi-ai să-ţi fluturi coada la comandă, lup tânăr ce eşti. Şase ani l-am aşteptat pe el, tot aşa, până l-am văzut cuminţit de tot, fără urmă de revoluţionar comunist în el, cu privirea negru-tocit, de ziar mototolit şi plimbat de vânt de-aci încolo, l-am aşteptat cuminte până în ziua aia, în care-am trecut pe lângă el pe malul Dâmboviţei, iară el mi-a zâmbit ca-n liceu; fără urmă de surpriză sau emoţie, fără stângăcie, fără curiozitate, mi-a zâmbit ca-n liceu, ca unui om de departe întâlnit pe-un tărâm străin, cu care, altfel, n-ai fi avut nimic în comun, şi-am înţeles că pentru el nimic nu fusese deschis de la-nceput, şi nici un ecou n-avusese aşteptarea mea în el, şi niciodată nu mă luase cu-adevărat în gând. Nu mi-a venit nici mie să-i spun mai mult de “Hei.”, mi-am cotrobăit liniştită prin geantă, în continuare, dar am zâmbit ca atunci, nu ca-n liceu; hârşâit de zăvor ruginit.

Şi-ai să vii. Nu ştiu de unde ştiu, uneori nu ştiu, dar azi, acum, ştiu. O să-ţi ia ani, sau luni, sau abia zile, habar n-am, dar ştiu că-n preajma ta reuşesc mereu să mă scutur de reguli, obligaţiuni şi criterii, niciodată, pân’ la tine, nu mi-au plăcut oamenii înalţi şi slabi, cu păr ca al tău şi cu ochi ca ai tăi, poate doar pentru că-mi păreau ieşiţi din cărţi şi subţiri ca hârtia, şi mai ştiu c-ai să te-ntorci pentru muzică, prin muzică şi pe muzică, fiindcă numa’ d-asta sunt sigură, numa’ muzica s-o făcut frânghie între noi şi numa’ ea ne-o lipit, cu siguranţă. Celelalte-s toate ceţoase, dulci-acrişoare şi umbroase, scurse lent printre degete şi strigăte.

Ai să te-ntorci, cel puţin prin muzică, şi-am să mă fac din ce în ce mai mare şi mai frumoasă, şi-o să-ţi fie din ce în ce mai uşor să te-ntorci. O să ne eliberăm unul pe altul, ai să vezi.

(Sunt, pe de altă parte, convină ferm că mă gândesc atât de mult la tine doar pentru că-n Buzău nu-i altceva de făcut. De-aş putea vedea oamenii măcar o dată pe săptămână, şi vorbi cu ei diverse, sigur n-aş mai sta atâta pe capu’ tău. Aia e.)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 17 Octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: