În lipsă de gânduri mai bune, îmi pun speranţa în bocanci. Închid ochii noaptea şi-ncerc, în loc să-mi amintesc în detalii inutile cele patru zile, să văd câmpii albe, oameni sub perdele de ninsoare şi bocanci. Bocancii mei, cei vechi, şi cei noi, strâns înfăşuraţi în jurul meu, ţinându-mă dreaptă, lovind sub muzică podele de baruri, încrucişându-se supărat în faţa ta, adică ceee, ce crezi tu că faci aicea cu noi?, înţepeniţi şi ruşinaţi de emoţii, plângând moale doruri vechi, încălzind tăcut picioare pline de bătături şi de sperieturi. În sfârşit, ajunsă la capătul muzicilor, al cărţilor şi-al armelor, m-am pus pe aşteptat iarna. De-acu, numa’ ea mă mai poate aduna de prin şanţuri.

Piesa asta, nu chiar peste „Odessa”, da’ acolo. Izbire-n moalele capului, cu secure proaspăt ascuţită.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 16 Octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: