Acest Şişkin pe care nu-l cunosc, pentru că l-am găsit înainte de tine şi nu credeam, înainte de tine, în iubiri învechite în viaţă. Nici după tine nu cred, neapărat, dar inspir, deocamdată, impresia c-am să învechesc pe lângă tine mulţi ani de-acum încolo, numai şi numai prin încăpăţânarea mea. “Scris-orar”, am zis, vreo treizeci de pagini, închisă în urma unei răni deschise a unui “Sigur că se putea întâmpla, da’ nu simt că s-a întâmplat”, iar “Părul Venerei” începea cu povestea unui cecen, ghinionul lui absurd, că la vremea aia abia descoperisem bucata cecenă din DDT, plângeam la “Мертвый город. Pождество” şi la “Умирали пацаны” de parcă-mi muriseră mie fraţii, taţii şi prietenii, şi-orice altă poveste ar fi fost la începutul acelei cărţi, nu m-ar fi prins toamna fără ea, da’ s-a nimerit, m-am speriat şi l-am ascuns. Eu nu m-am jucat, l-am ascuns de-a binelea, în raftul larg din colţul camerei în care dormi tu, până la venirea iernii, când zăpada cuminţeşte oasele. Numai oasele cuminţi îndoaie dureri, alea rele nasc şiruri nesfârşite de răzbunări, şi băieţi care mor în linie, şi ţări care cântă a moarte.

Nici prevestirea sumbră, veche, a războaielor din Ucraina, Urali şi Moscova, din care mai sunt de făcut numa’ două.

Am citit eu pe copertă, când le-am primit, că oamenii mari şi criticii serioşi cred despre Mihail Şişkin că scrie iubiri mari, drepte şi-arzătoare, cum nimenea din Rusia lui nu mai scrie azi. Eu am strâmbat din nas şi m-am ofuscat un pic, că-l uitau pe-Andrei al meu, da’ am văzut eu din “Scris-orar” că ale lui sunt lungi. Nu ştiu dacă-s pregătită să mă-mpac cu iubirile lungi, deocamdată şed foarte bine pe scurte iubiri eterne, da’ tot mă sperie, într-un colţ de inimă, atingerea asta plăpândă a unei astfel de iubiri, când întâmplările mele nu durează mai mult de două nopţi şi cinci zile, şi doar de două ori ţi-am văzut ochii în lumină, şi-abia săptămâna trecută mi-ai spus c-ai citit Kierkegaard când erai tânăr.

Se pare că te-am desenat foarte frumos, şi mă minunez continuu de faptul că eşti chiar aşa cum  te-am scris eu.

Am băut, azi, o cafea prea dulce. Fără nici un fel de artisticărie, era o cafea prea dulce, un cub întreg de zahăr a fost prea mult pentru aşa o cănuţă mică.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 16 Octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: