Altfel, am uitat să v-anunţ, am căpătat un carton cu jurământul lui Hipocrate, o pălărie de absolvent şi-un ştergar de mătase cu logo-ul facultăţii. Foarti frumos, stacojiu.

Cu-această ocazie am scăpat de ortodoxismul strămoşesc, întrucât am jurat pe Apollo, pe Esculap, pe Higeea, pe Panacea si pe toţi zeii si zeiţele diverse lucruri, şi-asta cred că mă dă automat afară din turma blândă a creştinătăţii. Aia e, nici nu m-aşteptam, a fost o surpriză. Am jurat că breasla îmi va fi familie, ceea ce-o scuteşte pe mama de durerea absenţei nepoţilor, am jurat să nu-nvăt medicină pe nimenea care n-a jurat ca mine, aşa că nu vă mai răspund la întrebări d-astea cu boli, medicamente şi analize de laborator, sâc!, am jurat să nu particip la eutanasii şi morţi asistate, ceea ce iar îi bine, că nu mai trebuie să mă-ntreb dacă-s bune sau rele, c-o hotărât deja Grecia antică pentru mine, tot aşa şi cu avorturile, ne-am lămurit, piatra din băşică ştiam deja că trebuie s-o lăsăm la locu’ ei, da’ ceea ce ne-a durut, pe toţi, de la un capăt la altu’, a fost aia cu “în orice casă voi intra…mă voi ţine departe de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi”. Un oftat de tristeţe a traversat parterul Sălii Palatului, încă suntem apăsaţi de griji şi căutăm diverse portiţe de interpretare, cum că sclavia a fost, parcă, interzisă prin lege, că nu se specifică clar despre ce case îi vorbă, anume ale cui sunt casele, că-ntr-a ta, vorb-aia, poţi să faci ce vrei, cu cine vrei, pe unde vrei, da’ până unde merge contactul intim?, şi “femei sau bărbaţi” ăsta, îi pus pentru că în vremea lui Hipocrat făceau medicină şi bărbaţi, şi femei, sau îi pus ca s-acopere toate pasiunile? Şi nici nu l-am spus pe tot, că nu ne-am înţeles cu doamna decan la împărţirea replicilor şi-aşa rândurile din spate n-au mai zis-o p-aia cu ferirea bolnavilor de orice daună sau violenţă. Aia e, bafta lor.

Râdem, glumim, da’ nu-nseamnă nimica. N-a fost nici mai greu, nici mai uşor decât la alte facultăţi, a fost cum a fost, cu noi v-aţi procopsit, singura noastră armă e buna intenţie. Om vedea cum ne-om descurca.

Altfel, bucurie e să ţi se-aşeze în braţe o pisică independentă şi autonomă, să te-mbrăţişeze nişte oameni dragi şi să citeşti Andrei Makine sub lumina slăbuţă şi chioară din Boogie. Să stai treaz până la cinci dimineaţa, vorbind, ascultând şi-nvăţând. Bucurie e să nu vii şi să nu mă doară că n-ai venit, să simt în coaste penibilul alergării în urma ta, să ştiu că te potriveşti cu ea oriunde, iară cu mine rar, din când în când, pe unde-apucăm, şi nici atunci cu siguranţă. Să merg prin ploaie pe străzile din jurul Pensionului de Fete şi să mănânc dimineaţa brutării păstrate special pentru mine. Da, mănânc brutării întregi, în halul ăsta am ajuns.

“Los viejos soldados nunca mueren – se consumen.”

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 1 Octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: