Cred ca ma potolesc. Fara sa mai incerc sa-nteleg ceva, fara sa-mi mai imaginez revederea, fara sa mai vad in fata ochilor toate minunile tale-n derulare. Mi-e lene, si somn, si teama de lucruri infinit mai periculoase decat tine.

A cata zi o mai fi si-asta?

Un domn profesor, sa-i zicem tigan, sau rrom, sau Roma, ca-n engleza, ca suna frumos, spune ca tiganii nu-si tin in viata, in mod traditional, teribilele amintiri ale propriei istorii; nu si le imbratiseaza, nu si le povestesc, nu si le plang, nici macar din cand in cand, pentru ca nostalgia li se pare un lux interzis lor, ca popor, si pentru ca s-au obisnuit cu frecventa si duritatea asalturilor asupra lor. Ca pe evrei Holocaustul i-a traznit in moalele capului, in timp ce tiganii s-au uitat la al lor aproape fara mirare si-au zis, cu zambet nici macar sumbru, „Mna, suntem tigani, treburile astea ni se-ntampla”.

Ba, cred ca „Aferim!” poate, si poate cu-adevarat, nu ca alelalte, de-au fost numa’ asa, cu marja de eroare si „teoretic”. De vazut nu l-am vazut, da’ stiu ca poate. Sau doar vreau foarte rau sa poata.

Pentru ca memoriale, institute si sarbatori n-ar fi de-ajuns niciodata. Atatea grozavii indreptate impotriva lor, in atatea secole, din atatea ratiuni prostesti, tii, astea nu se spala nici daca-nghesuim toate monumentele evreiesti intr-o vale, si le-acoperim cu aur si le-nconjuram cu tamaie vesnic arzanda. Da’ filme merita, dragii de ei. Merita filme, si muzici, si carti, si mai ales poezie, merita ca oamenii sa le danseze muzica, si sa le-mbrace hainele colorate, si sa le cante libertatea si mandria. Chiar daca nu stiu ei insisi cat merita.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 4 August 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: