Mi-esti drag, si ma tin de cuvant. Imi vei fi drag pe termen lung, inspre toata viata, cum imi sunt si ceilalti. Vei fi cutiuta de bijuterii pusa la pastrat intr-un dulap vechi, negru-prafuit.

Ea e frumoasa tare. Mai frumoasa ca-n poze. Sigur ii desteapta, si sigur te iubeste. Si era imbracata asa de frumos, Doamne, cat de frumoasa e si fata asta a ta. Numa’ c-a obosit un pic, da’ cred ca, daca esti si tu baiet cuminte un pic, ai sa reusesti sa ti-o reatasezi. Pareati amandoi obositi, nu inteleg de ce.

Am stat pe bordura si te-am privit, minute multe, poate jumatate de ora, cum invatai copiii sa traga cu arcul. Sa-i explic Melaniei ca asta-i viata mea ar fi fost obositor si inutil, Melania crede ca merit lucruri bune, ca te-am inventat pe alocuri si ca ma incapatanez sa sufar dupa tine pentru ca am impresia ca-mi sade bine tristetea si-as face orice ca sa am motive s-o afisez. Melania nu stie ca mi-am petrecut frumosii ani de liceu privind un spate imbracat in tricouri mereu negre, mereu indepartandu-se, pe aleile scolii, pe strada Libertatii, printre blocurile din Dorobanti, ca viata mea toata a fost un sir scurt de oameni intorsi cu spatele, care-si privesc viitorul drept in fata, razand, care merg mereu inspre locuri mai vesele si mai blande decat astea in care raman eu. Melania nu stie ca jumatatea asta de ora, in care ti-am privit spatele zambind, a fost vindecarea mea aia adevarata, a fost intoarcerea mea la viata de dinainte, viata mea tacuta, trista si-nghesuita, in care privesc lacom oameni care trec pe langa mine in drumul lor inspre departari, inspre bine, inspre lumina. In spate raman doar eu cu privirile mele, cu viata mea tacuta si simpla, de femeie care asteapta.

Esti frumos tare in mijlocul copiilor, da’ asta sigur se stie pe toate gardurile.

Mi-a venit sa-ti mangai parul si-asta a fost cel mai urat la ziua de azi, sa m-abtin fara sa ma las napadita de jalea lui „niciodata n-am sa mai”. Am fost infranta, desigur.

Ai salutat-o cu sabia, stiu, si ti-as fi iertat si eu pasii strambi dac-ai fi facut asta pentru mine. Cred, mai mult decat in ce fac oamenii pentru mine, in ce fac ei pentru ceilalti. Cu sabie si cu coif de cavaler, invatand copii sa traga cu arcul, invatand copii inchisi sa se deschida si sa fie, macar un pic, intelesi de lume, zambind bland oamenilor care vin in bar cu amaraciuni de uitat si cu bucurii mari de sarbatorit, protestand impotriva defrisarilor ilegale, si eu ti-as fi iertat un defect, doua, trei, as fi ridicat din umeri la cate-o durere, si cred ca nici macar n-as fi simtit ca-ti iert ceva.

Prostuta am fost eu, crezand c-as avea vreodata un loc intre astfel de oameni.

Aveti un blazon corect, bravo voua. Ma pricep la chestii soldatesti mai mult decat cred.

Domnul acela care va conduce, zici ca-i scos din „Game of Thrones”. Are o varsta, probabil nevasta si copii acasa, da’ sa ma ierte Dumnezeu, vai de viata si de zilele mele, cum s-arati asa, sa te-mbraci asa, sa tii in felul ala mana pe manerul sabiei si sa zambesti in halul ala? Vai.

M-a durut, da’ numa’ un pic, nu asa tare cum m-am asteptat. Dinspre un stand de germani s-a auzit „Ohne Dich”, iar eu m-am dereglat de tot, m-am clatinat un pic pe alee si m-am dus la tine, fara sa gandesc catusi de putin ceva. Mai…mai dureaza un pic. Fa si tu cumva ca sa fii fericit, sa nu ma mai chinui si eu pe langa tine.

Ce bine ca mi-ai zambit, mi-era groaza de gandul ca n-ai s-o mai faci niciodata. Sau doar sunt foarte confortabila in aceasta pozitie, „ranitii pe stanga”, si din ea pot debita toate prostiile pamantului, in perfecta necunostinta de cauza, cum m-ai gasit si lasat.

Altfel: un domn grasut si vesel era imbracat in uniforma sovietica si sedea intr-o motocicleta cu atas si cu mitraliera. La poarta mai erau doua, inclusiv aia a domnului cu pleata care se plimba cu ea asta vara pe Splai. A fost decorat un domn german cu o medalie, nu stiu care, ca-i zicea in germana, da’ el arata tocmai ca un ofiter german din toate filmele vietii mele, inclusiv ochii verzi inchis, nu foarte expresivi, nu foarte rai, ci doar asa, ai unui om ajuns intr-o situatie la care s-a adaptat fara prea mult tam-tam, din mers, cum a fost invatat. Un domn cu grad mai inalt si uniforma verde, nu stiu sa zic ce era, avea agatat de nasturele al-nu-stiu-catelea snurul cu fluier. Fluierul pe care sta-n picioare toata armata prusaca. A trecut p-acolo o Alteta Regala, nu stiu care. Mi-e sa nu fi fost Mihai I si sa fi-nteles eu gresit, sau sa-mi fi spus tu gresit, si azi sa fi fost voi la parada langa el, iar eu sa fi ratat intreaga minune stand in tramvaiul 1. Sper sa nu, macar sa se-ntample in alt oras. Te bagi in toate, iesi. Sunt unul dintre acei foarte putini oameni carora nu le place braga. Mi-au placut azi copiii, erau multi si galagiosi, da’ macar se isterizau pentru aceleasi frumuseti ca si mine. Un milion de oameni frumosi am vazut azi, un mi-li-on.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 9 Mai 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: