Alandala, amalgam, „a”-uri si „m”-uri, amestecate.

Vorbeste Andre Rieu in romana si-asta pare sa fie un lucru mare, mare cat casa.

Or sa treaca zilele fara tine, cate-un pic, pic, pic, cum se scurge sangele de pe sabie, pana se coaguleaza. Ca d-asta n-avea cum Iisus Hristos sa inroseasca niste oua puse sub cruce. Apropo de bancuri cu Iisus Hristos si fara legatura cu tatuajul prostut de pe umarul tau. Da’ ale tale vor fi separate, sa simta oamenii ca m-am intors si ca mi se-nvart rotitele.

Incerc sa ma-ntorc la ale mele. Ale mele au gust cunoscut, cafeaua armeneasca pe care n-am gustat-o inca, mirosul de lemn vechi ars in soba, primavara verde tare, dimineti urate, cu ploaie marunta si rece, atat de rece ca-mi vine sa fug si sa ma lipesc de oricine, numa’ viu sa fie, dimineti peste care trec printr-o minune, repetata de vreo patru ori la rand, patru saloane cu batranele pe moarte si baietandri de varsta mea infectati cu HIV printr-un mecanism cel putin deranjant, daca nu infricosator, despre care altadata. Incerc sa ma vindec cu-ale mele, imi fac zid din jucarii, carti, baloane de sapun, cani de lut, cutii de lemn vechi, si ma gandesc, de vreo trei zile, ca daca pot ele sa ma apere si de tornada asta, uhu, sigur ma vor salva si de lucruri aparent mai rele. Strang Sven Hassel, fur filme si seriale, imi tot bat capu’ cu heraldica, oftez adanc la orice are legatura cu Al Doilea Razboi Mondial, astept Ziua Victoriei, Ziua Regelui si Zilele Muzeului Militar National, doar-doar mi te vei strecura afara.

Va fi despre tine un timp, pana reusesc. Stiu ca n-am sa pot de tot, da’ macar juma’, cat sa pot dormi, invata si citi carti fara sa te vad printre randuri.

M-a pus profu’ de infectioase sa zic trei lucruri pe care mi le doresc de la viata si io n-am putut spune decat unu’, „casa la tara”. El a tot insistat sa mai zic doua, eu i-am tot explicat ca insista degeaba, ca altceva nu-mi vine in cap. Si nu-mi venea, ii adevarat, si ma tot gandesc de-atunci din ce ungher intunecat si nevazut al mintii mele a venit raspunsul asta, atat de rapid si impulsiv, de ce vedeam cu-atata claritate aceasta „casa la tara”, cu doi dulai in curte, cal in grajd, gradina de zarzavaturi, livada de pomi amestecati, niste gaini prin spate si niste iepuri prin iarba, si de ce nu reuseam sa ma vad in ea trista, insingurata, pedepsita de Ceruri, revoltata pe oamenii care nu m-au inteles si care m-au exilat, iata, in aceasta casa de la marginea lumii, urata, needucata, regretand un sir nesfarsit de „greseli”, plangand in perna si-ntreband „Dee cee?!”. De ce nu era in ea nimeni altcineva pe care sa-l trec pe lista de trei si de ce sunt asa convinsa ca de-as ajunge sa am doar asta, o casa la tara, la camp, cu prispa, soba si streasina, si-n rest nimic si pe nimeni, tot as fi bine. Nu „fericita”, da’ nu m-apuc iar sa explic ce-i fericirea, nu incantata sau salbaticita de atata noroc si voie buna traite in mijlocul naturii, nu constant sanatoasa, constant vesela, constant multumita, dar bine. Potrivita, aparata, linistita, impacata, tacuta, vie. O casa la tara, i-am zis io profului de infectioase, care n-a avut nici o tresarire, c-asa-i el, om limpede, fara tresariri.

Intru buna traditie, „astazi am sa dorm si-am sa tac, astazi rad nemotivat”.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 10 Aprilie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: