Cum se intampla frecvent, viata mea a facut suficiente bucle si m-a intors la Noir Desir, unde ma trimisese Orbu acu’ opt, sau noua, sau zece ani; atunci Noir Desir suna neclar si misterios, franceza le era prea complicata, iar eu n-aveam destula minte ca sa le pricep macar suprafata ideilor. Kyo erau tineri si prostuti, pricepeam trei cuvinte din cinci si cam toate erau ceva de dragoste, numa’ buni pentru proiect de limba si literatura franceza.

Imi fu greu sa fac legatura intre „Le vent nous portera” si „L’Europe”, dar daca n-aveam parte de obsesia primei acu vreo doi sau trei ani nici nu stiam ca-n seara pokerului s-a auzit pe saturate Noir Desir in Fri Kultur, si nici nu ma duceam acasa asa pusa pe treaba, si nu dadeam de „L’Europe”, si nu mi se urca in spate „Marlene„, cu gheare si zambet aproape diavolesc, ritm de mars german si iubire de soldat scursa-n sange.

De la Villagers of Ioannina City ai dumitale am inteles ca piesele de care spun ca ma indragostesc mi se catara pe spate ca niste pui de dragon, infigandu-si in piele si muschi ghearele inca mici si subtiri, ca acele chirurgicale, lasand in urma mici puncte sangeroase si inguste tuneluri in carne, pana imi ajung pe umeri, unde se incolacesc, moi si calde, zambind trufas, cand trebuie amenintator, indoindu-si coada in forma de pendula, eliminand c-un gand pericolele din fata mea si-ntorcand capul dupa cele care ma ocolesc, ranjind nebuneste in urma lor. Imi port muzica pe-un umar ca pe-un pui de dragon credincios, cu ochi de chihlimbar, salvat din flacarile uitarii, salvandu-ma, la schimb, din flacarile lumii.

Ori am stat prea mult pe langa Andreea si Marius, ori m-am gandit prea mult la cavaleri, ori m-am minunat prea tare ca Game of Thrones a ajuns la sezonul 5 si ca, datorita lui, oamenii redescopera frumusetea infinita a dragonilor.

Altfel, am pierdut o tona de timp gandindu-ma la tine fara limite, mi-am dat voie sa umblu prin paduri necunoscute si sa visez tot ce mi-a venit sa visez, si-am ajuns, asa cum trebuia, la luminis cu izvor limpede si cer deschis deasupra. Stiu, acum bine, ce se intampla cu mine, ce-nsemni, de ce insemni, cat de putin imi trebuie sa insemni si cum ar fi inima mea impacata cu orice sertar in care ai vrea sa te inghesui. In absenta m-am linistit, ramane de vazut cum sunt in prezenta.

Am sa m-apuc, probabil, de studiul lejer al lui Marlene Dietrich, ca sa umblu apoi prin lume si sa ma laud ca mie-mi place ea, nu Audrey Hepburn si nu Marylin Monroe, sa ma iau de fetele care le plac p-astea doua si sa am, in sfarsit, o parere pertinenta si despre asta.

Am revazut „Parasutistii” si nu mi-a mai placut la fel de mult, astept niste Sven Hassel. Am vazut „Caravana cinematografica” si mi-a placut, chiar si violul de la sfarsit, intrucat are inlantuiri logice perfecte, „face sens” intru totul, fara sa-mi spuna absolut nimic nou, dar nu-i tot tineretul asa pregatit in materie de comunism romanesc ca mine, asa ca cinste cui l-a facut.

Si ne bucuram isteric pentru „Aferim!” si ne-nghesuim sa-l vedem in cinematografele romanesti, da?

V-am plictisit cat mi-a trebuit, mi-am atins scopul, mai stau aci cateva zile si pe urma ma duc la razboi.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 17 Februarie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: