Uneori, mai multe sau mai putine fata de ceva, vreo dunga alba de creta trasa de-a curmezisul unui drum la intamplare, la intamplare si dunga, si drumul, si stampila, uneori ca acuma, cand se-ntampla lucruri si se-agita spirite si se inflacareaza minti, intre atatea intamplari mie nu mi-a trebuit altceva decat o prostie de fotografie noua cu Till, Paul, Flake, Schneider, Ollie si Richard.

Se da lumea cu fundu’ de pamant pentru Ponta si pentru Iohannis, dar eu am mers cu Andreea Berariu pe strada si i-am spus ca nu cred orbeste in alegeri (Andreea Berariu era dezamagita si suparata, tocmai ce-si daduse seama ca traieste intr-un mediu inchis, alienant si cald, in care toata lumea-i desteapta si mandra si frumoasa, dar adevarul de-afara e ho-ho-ho aproape sfasietor, ne dor lucruri si ne macina lucruri si ne spala lucruri si ne inca obosesc lucruri, suntem inca prosti si lenesi si imbatati numai cu alcool, ca vise nu mai avem de 25 de ani minim), i-am zis numai ei ca nu cred in alegeri si ca m-am dus la vot aproape din inertie, ca stiu lucruri putine, da’ sigure, si-as fi chiar tampita sa nu fi invatat de la alegerile fraudate din ’46 ca cine vrea neaparat sa falsifice niste alegeri gaseste modalitati cu caru’ s-o faca, mai ales cu cat te-apropii dinspre vest de Mama Rusie, si suntem tampiti si orbi cu totii daca ne imaginam ca asta-i prea de tot, chiar si pentru noi. Ca nu e, si nu vad de ce-ar fi, si nu vad ce m-ar tine din a nu avea incredere atata timp cat nu vad cu ochii mei numaratoarea buletinelor alora de vot. Mi-am imaginat singura un mod rezonabil de falsificare, nu vad de ce n-ar fi putut face asta si-adunatura de domni care ne conduce, sau vrea musai sa ne conduca.

Io m-am dus si-am pus o stampila, fara sperante, fara Mesie, femeie ori barbat ori protestant, fara „hai sa-i dam jos pe rosii” si fara „hai sa votam si noi odata cu nemtii”. Va ganditi si voi cum imi suna mie in cap aceste lozinci, ca doar nu degeaba v-am batut apa-n piua atatia ani. M-am dus, da’ n-am nici un gand de-a-mi pune viata in pauza pentru un presedinte sau un altul, cum ma uit io asa cu ochi mici si-ai dracu’ vad clar ca amandoi ar putea fi dezastre, amantrei, patru, cinci, doispe, n-am nici o urma de nevoie de-a iesi in strada pentru sau impotriva, mi-s gandurile si bucuriile in alta parte, ghiciti voi unde, iar cine rade mereu de ele, cine-si da ochii peste cap, stramba din nas si-si  da capul pe spate a dispret, ala sa se duca iarna-n strada si sa se bata cu jandarmii la Universitate, de la mine sa n-aiba nimenea nici o pretentie.

Sperantele si bucuriile mele vin de pe strazi, din metrouri, in ultimul timp din teatre si din spitale, din „Sanziana si Pepelea” a lui Dabija vazut prin marinimia zambitoare a unui cuplu care ne-a dat bilete pe degeaba, din actorii tineri cu ale caror nume si fete ma obisnuiesc incet-incet, din Robin and the Backstabbers si 50 de ani de libertate, dintr-o fotografie noua a baietilor de la Rammstein, din prima nastere naturala vazuta vreodata, din zumzetul pietei din Crangasi, din mesajele lui Liz, pisicii Ilincai, iarna cetoasa de-afara si-o carte care te-nvata sa joci go. Suntem dincolo de vindecarea miraculoasa a unei singure maini, trebuie intai sa ne cotrobaim prin buzunare dupa modele frumoase, sa ne uitam adanc si simplu in oglinda, sa ne gasim pe noi si sa ne aratam numai pe noi; sa stralucim intai separat si-apoi sa ne dam mainile pentru viitor, belsug, democratie si-alte minunatii de masa. In mase nu mai cred eu, asta cred sa fie concluzia.

Nu mai cred in mase de cand masa n-a votat Ion Ratiu in ’90, in niste alegeri care nu cred sa fi fost falsificate, macar ca lu’ domn’ Iliescu ii era inca teama c-o sa-i traga cineva un glont in cap. Dar despre asta in alta zi, mai neagra.

Sau mna, sa nu fiu absurda, cred in masele formate de indivizi de sine statatori, da’ ii greu sa ma-nvart intre cuvinte si sa le descriu mai clar.

Atata am, bine c-am vazut poza si-am vazut ca ei mai traiesc inca cu mine in aceeasi lume, is bine sanatosi, imbracati in costum si fumand trabucuri, sustinuta de bratele lor pot si eu sa ma fac mare si frumoasa, cea mai mare si cea mai frumoasa dintre toate eu de pana acum, pot sa nu te-astept cu inima la gat si sa nu te mai caut in toti oamenii pe care-i intalnesc, pot sa-mi vad de-ale mele, sa mai incep zece lucruri pe care sa nu le termin niciodata, sa mai citesc vreo trei-patru nuvele de Nina Berberova, s-astept sa se ieftineasca „Alternasterea” lui Andrei Makine, s-astept sa se mai joace „Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?” la Teatrul Act; pot, de-acum, sa-mi pun viata cu totul in mainile altora, o suita dreapta si frumoasa de muzicanti, actori, scriitori, profesori, medici, croitorese, instalatori si IT-isti fara sa-mi fie teama c-au sa-mi rupa carnea de pe oase si-au sa-mi zvarle oasele-n mare. Pot sa fiu „independently happy„, si pot chiar sa ma prefac ca sunt chiar si-atunci cand nu sunt. Am jucarii frumoase, daca ma suparati ma-nconjor cu ele si-mi trece.

(Mi s-au plans oamenii ca nu mai scriu. Era de la net, nu de la altceva. Am mintit, mai vreau.)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 5 Noiembrie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: