Orisice s-ar zice, azi am voie sa-mi fie dor necomplicat.

O fata-n uniforma de Hasdeu mi-a amintit ca-i septembrie, luni. 15. Mi s-a nazarit c-are vreun baiat prin vreo clasa pe care-l place in felul ala aproape disparut la 24-25 de ani ai nostri, ca s-a dus azi la scoala fericita, dupa ce-a stat vreo ora in fata oglinzii, ca s-a prefacut ca nu-l vede, da’ l-a urmarit cu coada ochiului, c-are vreo doua prietene care si-au dat coate si s-au hlizit pe seama prefacerii ei, a fost soare si-a fost parcul verde, si… castanul? Na, ca nu mai stiu ce copac era ala, mi-a zis Orbu intr-o seara dupa ora de sport, seara-n care-am aflat ca pe sora-sa o cheama Sanziana, oaaaaah, sir de-amintiri, pause. Ca povestea merge mai departe, nu atat ca vantul din Vama Veche, cat ca ciulinii din Baragan, se rostogoleste mereu-mereu si mai agata cate ceva din mers, mereu altfel, dar in esenta tot o gramada de ciulini. Fara sens negativ; ciulinii, daca infloresc, infloresc foarte frumos.

Nu-mi amintesc alta prima zi de scoala decat aia prima, prima-prima, cand am venit devreme-devreme, cu Raluca, si v-am gasit pe trotuar, golani intelectuali cum v-am pomenit, si-am venit sa-l salut pe Orbu, ca numa’ pe el il oarecum stiam, si-a trebuit sa-i spun ca-s in clasa cu el si cu Tache, ca el nu stia. Haha, n-am un zambet de pus aici, cuvintele nu-mi ajung atat de departe. Am impresia ca eram suparata ca n-ai venit si tu la biochimie, ai fi fost un chirurg a-ntaia, acu’ ca ma gandesc cat de cat obiectiv; aveai ambitie si-un inceput de atitudine de Supra-Om, altceva nu cred sa-ti trebuiasca cu-adevarat in meseria asta. Nu mai conteaza, stiu si eu, da’ vorbesc si eu liber si ne-nfricat, ca de-asta… De-asta am inceput, nu? Pentru expresie prin cuvinte, de la un om care nu le poate pronunta.

N-am priceput prea bine niciodata treaba aia a americanilor cu „10 years reunion” si cum la asa eveniment trebuie sa te duci stas, da’ vezi, nici mie nu-mi vine sa ma duc la Hasdeu asa, cu mainile in buzunar, sa-mi rezem fruntea de gard si sa descopar cu stupoare ca-mi amintesc pe ce banca am stat cu cine si ce-am spus cand stateam pe ea si ce-a insemnat aceasta discutie pentru viata mea de-acum si pentru aia ce va sa fie; mi-e asa, nu stiu ce, parca m-as duce degeaba si n-ar insemna nimic ca m-am dus, ca n-am plecat de-acolo si nu m-am facut deloc mare, ca, intr-un fel absurd si probabil freudian-nesanatos astept exact aceiasi oameni pe care-i asteptam atunci, sau macar aceeasi combinatie, aceeasi idee de „Felinare” ma face sa bat drumurile capitalei cu oameni diversi, pe care nu-i vreau musai langa mine, dar carora le dau mereu „sanse” sa se transforme in „noi”, acelasi sentiment pierdut de umeri lipiti unul de altul, de mana rece care da la o parte amenintator mana-intrus de pe umarul meu, aceeasi comuniune tacuta si de netagaduit dintre doi oameni care impart o pereche de casti, aceleasi chitari raspandite pe-o banca dintr-un parc si-aceeasi flacara a muzicii in care ardeam impreuna, fara sa o impartim mereu si exact. („Flacara muzicii” – mintea mea de om batran si penibil intrandu-si in drepturi.) Caut exact acelasi vis de-atunci, cu durere si-ncapatanare perfect constante, in linie dreapta, poate doar cu mai putina credinta ca-l voi regasi. Am plecat si n-am plecat in aceeasi masura, viata mea-i legata cu lant de metal, adevarat ca oaresicum lung, bun caine de paza, de terenul de sport, de parc, de laboratorul de info cu usi capitonate de sectie de Psihiatrie, de fereastra din capatul coridorului si de caloriferul de sub ea, de laboratorul de chimie (hm, vremurile alea prostute cand chimia era magica pentru ca facea eprubete colorate-n straturi si oglinzi de-argint), de soarele acela, unul singur si perfect irepetabil, de vreo trei clase in care m-am facut om si-un amfiteatru in care am fost, o data-n viata, prietena cu oamenii de pe scena, in sens real si verosimil de „I’m with the band”. Ma-nvart prin lume si nu-i neaparat clar ca-s legata, beau bere si rad cu oameni prin parcul Carol, apar in poze si particip la planuiri de petreceri, dar nu-s mai departe de-un lant de locul ala si nu voi fi niciodata mai departe de-un lant, aia e, deloc nu-mi pare rau. Acolo mi-e cel mai si cel mai bine, si cand il traiesc, si cand numa’ il desenez.

Si-apoi, cum sa ma duc asa singura? Imi trebuie cineva caruia sa-i spun toate „Uite, acolo…”. Poate la anu’, daca scap cu bine din asta. Poate marti, poate joi, poate peste un an. La anu’ se fac zece.

Pe bordura salii de sport, in coltul dinspre terenul de baschet, am ascultat prima data “Vis pierdut” si-am varsat lacrimi in public, pentru ca numai atunci am stiut ca nu veti juca baschet pe terenul ala de sport pana la sfarsitul timpului si ca nici macar clipa aia nu va exista pana la sfarsit, pentru ca o am numai eu si va putrezi odata cu mine, cand ne va sosi vremea.

Pe banca asta din stanga a fost seara aia, cu ora de sport tarzie si ora de romana de dupa, cand ne-am dus sa vedem “Morometii” urcati pe mesele de calculatoare, in laboratorul de informatica. Tot pe banca asta stateam in orele libere, ca era cea mai apropiata de alee si pe-acolo treceati, cand treceati.

Pe banca de vizavi, din dreapta, au stat chitarile in seara concertului; ea apare-n poza-simbol, cu cutia Laurei si chitara lu’ Pav si poate inca una, poate a lu’ Orbu.

Acolo-n rond, pe stanga, dar pe asta dincoace, nu aia de pe aleea dreapta, am stat eu intr-o zi oarecare cu tine si cu Magda, voi ati vorbit ceva important, da’ nu mai stiu acum ce, stiu numa’ ca Magda e desteapta si frumoasa si-asa trebuie sa fie fetele de care va-ndragostiti voi, acestia. Tot pe banca asta, sau pe aia de langa, am vorbit prima data cu Xela prostii, despre Iron Maiden si despre mami ei, am mancat pernute Viva si-am hotarat in vreo juma’ de ora ca-mi place si c-o tin in viata mea, vrea ea sau nu, stie ori ba, nu conta nici atunci.

Pe partea ailalta, cam diametral opus, am stat intr-o zi oarecare cu Ilinca si cu niste colegi de-ai ei, zau ca nu le mai stiu nici numele, nici fetele, da’ jucau un joc amuzant si radeau mult si mie mi se parea deja ca-s mult mai batrana decat ei. La vremea aia nu-mi placea asa de mult sa fiu batrana.

Pe scari la internat, fost sau actual, am stat intr-o zi cu Raluca, la o serbare d-aia fara raison de-a liceului, o zi cu porti deschise sau un May-fest sau un nu-stiu-cati-ani de la atestare documentara, si ne-am plictisit si-am ascultat muzica, ei ii placea Opeth si-avea tricou cu ei, eu abia ieri am ascultat o piesa de-a lor si mi-a si iesit pe-o ureche. Dar “Lonely Day” si “Home”, ah, astea nu vor disparea niciodata de langa ea. Nici blocurile de langa Crang, nici pisicile lor vagaboande, nici rasul. Doamne, n-am mai avut de-atunci asa multe zile de ras la rand. Nici un ras asa de curat nu cred c-am mai gasit, de fapt si de drept, adevarul fie lamurit.

Pe aleea din stanga l-am vazut pe Orbu plimbandu-se cu fata aia cu ochi foarte albastri, niciodata nu mi-am putut explica de ce mi-e atat de clara amintirea acelor ochi.

Pe aleea din dreapta m-am intalnit cu tine in prima zi de dupa primirea tricoului meu The Exploited, aleea din dreapta daca vii dinspre poarta, ca daca vii dinspre corpu’ doi ii pe stanga, si tu ai ras si te-ai bucurat ca pe tricoul meu scrie “Fuck the System!”. Si eu m-am bucurat ca pe tricoul meu scria asta, altfel nici o piesa de la The Exploited n-a reusit sa-mi intre in cap vreodata.

Aci, in fata avizierului, te-am intalnit intr-o dimineata mai devreme decat trebuia, c-aveai o treaba cu nu mai stiu cine, profa de romana cred, si-a trebuit sa inventez ceva pentru prezenta mea la scoala cu-o ora mai devreme decat era necesar, ca-n ziua aia stiai sigur ca intru la 8, ca doar nu venisesi cu Orbu. Am impresia c-am zis ca nu-mi facusem tema la mate in seara dinainte si c-aveam de gand s-o scriu atunci, da’ minteam degeaba, in plus si fara sens, ani intregi am venit la scoala mereu la 7, desi vreo doua zile pe saptamana incepeam la 8, pentru c-aveam sanse mai multe sa te vad. Alt obicei minunat pastrat, vino la Fundeni la 08:15, desi cursurile iti incep la 08:45, chiar 09:00, pentru ca-ntr-o zi oarecare l-ai vazut cu casca-n mana si cu ghiozdan in spate, urcand scarile la 08:15. (Viata mea: o eterna shoujo manga.)

Si-undeva prin curte m-am intalnit cu Ilinca si-am facut schimb de suferinte de-ale tanarului Werther, ne-am mai intalnit intr-o zi de 1 martie, sau de 8 martie, si mi-a dat cercei hand-Ilinca-made si-i pastrez cu sfintenie in cutie, si m-am intalnit intr-o zi cu ea la poarta, cand mi-era rau de la tine si umblasem fara tinta prin oras si mi s-a nazarit, pentru prima data, c-o tigara ar usura durerea, asa cum parea sa ti-o usureze si tie, ea era cu Pilif si n-avea nici unu’ asa ceva, am impresia ca Pilif a zis ca si daca avea tot nu-mi dadea, ca el nu-ncurajeaza fumatul la tineri, Pilif era mai mic decat mine la varsta si nu ma stia aproape deloc, da’ mie mereu mi-a fost drag de el si-l binecuvantez de fiecare data cand ne nimerim pe-aceeasi trecere de pietoni prin capitala. Am impresia ca-i om mare si destept acum, nu stiu, asa-mi spune privirea lui asta noua.

Rezemati de gard am asteptat odata cu Cipi, si-am cantat “V.S.T” stramb si probabil urat, da’ am cantat intr-o dupa-amiaza minunat insorita si-am impresia c-am ajuns la concluzia ca “Daca dragoste nu e, nimic nu e…”, desi nu citisem la vremea aia “Cel mai iubit dintre pamanteni”. Am impresia c-a zis si ca el pe ea o s-o iubeasca pana la moarte, da’ si asta-i tot un ciulin de Baragan, toti barbatii il poarta-n piept si-nvata sa traiasca ignorandu-l, facand diverse femei sa creada ca de ei nu s-a agatat asa medalie. Bine ca-mi amintesc eu.

De urcarea scarilor povestind “Harap-Alb” lu’ Orbu, care nu citise povestea pentru ca-i era lene, am mai povestit. Si despre cum eram noi destepti tare si-l scuturam de praf pe Ion Barbu, pe care nu-l intelegeam neam. Si cum nu stiam nici unu’ daca Vintila sau Baniciu canta o anume piesa Pasarea Colibri, nu mai stiu care.

Pe pervaz la etaju’ unu’, in fata clasei ei sau mai incolo, depinzand de ceilalti oameni, sedeam in clasa a XII-a si ne puneam contra curentului de variante de BAC si teste de admitere, pregatiri la romana si biologie si ce ne facem cand ne facem mari si visam, ha, Germania pentru prima oara, sigur, o Germanie tare diferita de cum e ea acum, dar totusi Germanie, atunci am invatat primele cuvinte si mi-am imaginat calatorii cu trenul in care povesteam unor baieti din Est ce-i cu tara noastra si de ce seamana ea atata cu tara lor, atunci mi-am scos prima data gardurile in care imi tineam mintea si-am descoperit ca nu fac rau nimanui prin asta, atunci am luat-o razna de-a binelea si de-atunci ma tot bucur. Am visat culise si turnee, certuri amuzante pe muzici, lazi de bere baute in camere de hotel, prietenia care dureaza si Berlinul de sub ploaie. Sau Halle era sub ploaie? Mna, s-a tocit pe ici, pe colo, da’ nu in esenta. Cafenele cu ferestre din tavan pana-n trotuar, baruri verzi de familie in subsoluri si “personaje”. Niste clatite si obsesia tricoului, frumoasa strada a Independentei, presimtiri si destin, zona industriala vazuta de la etajul…9 ori 10? Ei, da, imbatranita cum sunt, abia acum stiu. Atunci doar bajbaiam prin intuneric si-mi doream foarte mult sa fie adevarat, recunosc, abia deunazi am aflat ca-i chiar asa. S-ar putea zice ca-i tarziu, acum nu mai am cui spune. (Flash.)

 

 

(Niciodata nu-mi vine sa fac publice scrisorile, publice adica „Facebook”-publice, da’ p-asta imi vine, culmea, p-asta as vrea s-o citeasca cine trebuie si sa se-nroseasca led-uri pe-o harta imaginara a Pamantului, sa ne mai lege o data un soare moale de 15 septembrie, chiar daca-n Londra ploua, in Toronto is numa’ 12 grade si dimineata proaspata , in Bucuresti s-a bagat soarele-n nori, iar Pav cine stie pe unde umbla la ora asta. Dar nu, nu, nu. S-au scris lucruri mai frumoase aici, daca nu mai frumoase, cel putin mai legate si mai clare, nu merita ea asa onoare.)

Mergeti, ma, la scoala. Incultura ucide.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 15 Septembrie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: