Treaba e ca-s in unul din cele trei momente din timpul unui an in care-s secatuita de orisice fel de energie, buna si rea, indoita sau dreapta. Nu mai pot nici cu comunismul, gata, pauza. Stiu si eu niste bucati din tara asta facute pe oase, merg si eu prin lume cu fantome-n uniforme de mana, stiu oase si plang eroi de-un timp, sa mai planga si altii cateva zile, mi s-a-nmuiat si mie lumanarea.

Tovarase sergent, da-mi o tigara, si-o lumanare, s-aprindem toata iarba asta uscata si sa scapam de toate ruinele astea. Ca nu-i adevarat, dom’le, asta-i o prostie ingamfata, nu suntem nici destepti, nici frumosi, nici stralucitori. Suntem nebuni, tovarase sergent. Nebuni si saraci.

Printre altele, m-am apucat de heraldica, „Per Pale Azure and Gules, a Chevron Or cotised Argent between three Acorns slipped and leaved Or”, blazonu’ lu’ Kate Middleton de dinainte sa fie cine-i acuma. (In romana nu se poate, ca-n romana nu-i nimeni preocupat de heraldica.)

Mi-i rau tare, tare de tot. Mi-e teama cum nu mi-a mai fost vreodata, cel putin la scoala, mi-e groaza de-o medie si de-o prostie de loc, si de doua prostii de zile, mi-e atat de teama ca-s paralizata si nu pot sa-nvat, ma sperii mai tare, ma blochez mai rau, de trei zile-n sir ma-nvart in cerc de frica, nu pot sa plang, imi vine sa fug la tine, dar nu stiu cine esti, imi vine sa-ti scriu, dar ma sperie ce-ar insemna faptul ca ti-am scris dupa ce trece criza, imi vine sa-mi smulg dinti, nu stiu de ce, asta-i chiar o nevoie noua la orizont. Mi-e teama sa nu trebuiasca sa dau 65 de milioane de lei vechi in ultimul an, cand mai trebuie facute atatea lucruri pe langa, nimic nu-i unde trebuie sa fie in jurul meu, nu eu, eu sunt bine-nfipta-n pamant, nu stiu ce dracu’ pazesc astia de langa mine, eu aici trebuie sa fiu, ei trebuie sa fie altfel, in alta parte, cu-altii, nu cu mine, nimic nu-i bine, si nu doar „bine, foarte bine, perfect”, ci aproape rau, mi-e frica, frica, frica. Mi-e frica de bani, na de-aci lopata realitatii adanc infipta in fata mea visatoare. As spune, da’ n-am cui, nimeni nu pare sa priceapa un lucru asa de simplu si de usor de calculat, de la 8 la 10 si de la 7 macar la 8, nu conteaza in fata acestui calcul nici o poveste scapata pe-aici dintr-un deget mai viu, nici un zambet aruncat in spate, nici un parfum cald si cunoscut din tren, nici o imbratisare pe care-as putea s-o obtin cu-o lacrima lejera, nici o prietenie si nici o promisiune, de la 8 la 10 si de la 7 macar la 8, si frica asta care sa se topeasca in ceva. In ceva nou, asta-i noutatea, alea vechi is saturate.

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 13 Septembrie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: