Pe Facebook, o fata, cunostinta vaga din viata mea, sigur m-am mai luat de ea, ca nu-mi place neam, da’ nimeni nu mai stie de ce, are poza pe plaja in Hamburg, mare neagra, nisip intunecat, pietre pe plaja, niste schele metalice sau instalatii pentru ceva in zare, frig de esarfa verde si de pardesiu subtire, de infundat nasul sub un guler care nu-i al tau, de baut cafea fierbinte intr-o cafenea cu ferestre largi si lumina gri-inchis, de la nisip si de la nori, zi de bucurat ca esti imigrant in asa o tara frumoasa, care-ti stie tristetea si singuratatea, iar ea, domnisoara, scrie deasupra pozei, ca titlu, „Perfect beach day :))”. Mie mi-o venit in cap numa’ „Aia chiar e <<perfect beach day>> in Hamburg, asa e Hamburgul cand e el insusi”, da’ zi tu, de unde dracu’ stiu eu cum arata Hamburg cand e Hamburg? Si ce, chiar exista zile in care Hamburg arata a altceva? Si cand arata a altceva, a ce arata? Mno, ea sta o luna in Hamburg, ea sa faca bine sa raspunda.

Eu am fost si-am vazut sate sasesti, cetati medievale si biserici evanghelice fortificate. Nu doar ca mi-o placut, nu doar ca ma vad locuind intr-un burg din cele Sieben, nu doar c-am silabisit cuvinte si-am inteles cate-un „Gott” si cate-un „lieben” pe ici, pe colo, pe cate-un zid, nu numa’ c-am trecut prin camping-ul de la Rockstadt la ora la care-au ajuns primii 10 participanti, nu numa’ ca mi-am luat arbaleta pentru copii si-am invatat care „stadt” ii care, da’ m-am cumintit la minte si la suflet.

Oamenii, pe unde ma duceam si-aflau ca-s la medicina, imi ziceau sa plec cat de repede si sa ma duc in Franta ori Canada, ca germanii is mai rai si mai reci, iar mie-mi venea sa rad ca oameni care sedeau in asa locuri imi ziceau mie sa plec din tara. De, nu ma cunosteau, la ce sa te-astepti de la ei? Oricum, daca-i vorba de plecat, Germania de Est va fi, asta-i hotarat.

M-am inmuiat, asa. Nu-mi vine sa misc nimica. Nici sa ma duc undeva si sa incerc ceva, sa fac ceva, sa schimb ceva, sa muncesc ceva. Imi vine s-arat lumii o biserica alba si racoroasa; sa priceapa absolutul fiecare, dupa educatia si puterile lui.

Fetele mele s-au dus la FanFest, eu m-am zgait la pietre si-am visat maini.

M-am impacat cu „Lucrarea iubirii”. N-are artistul vina ca ne-nfatiseaza asa secolul XXI cand el asa e: urat, pervers, violent, meschin, aspru. Secolul care a ucis tandretea.

Mi-am dat seama ca muzica mi-a ramas tot la stadiul de „rock si derivate extrem de apropiate”. Plus balcanismul si tiganismul.

Avea Orbu o casa, acuma nu cred c-o mai are, da’ io tot ma uit la ea cand trec pe strada Transilvaniei. Dintr-un fel de inertie incuiata, ma fortez mereu sa nu-mi amintesc nimic din ce era in casa aia si nimic din ce s-a intamplat in seara aia, nici nu mai stiu de ce ne-am dus si ce cadou i-am luat.

N-as misca nimic, n-as munci nimic si n-as convinge pe nimeni de nimic, dar as sprijini un prieten in ceva, un vis, o pornire, o aripa stramba, un drum drept, un poarta de sfaramat. As sprijini un prieten, as rezema un zid langa un om, as tacea a dor cu cineva, as strange o mana de fata desteapta, as imbratisa un suflet crapat si nu l-as repara nici in ruptul capului.

Te-as invata s-astepti sa iubesti, da’ n-ai tu atata timp.

 

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 17 August 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: