Ceea ce trebuie sa fie punk-ul cel mai punk din toate timpurile, c-altfel degeaba i-a zis „punk” cine i-a zis si degeaba am trait cu totii la marginea pamantului. Asta trebuie sa fie, o mana de copii si-o mana de adulti fara lanturi, sub un sistem bazat pe lanturi, razand cu toata inima de lanturi, ocupand plajele, vanzand te miri ce pe te miri unde pentru-o sticla de vodka. Adunatura fara capatai care traieste numai in muzica, in afara oricarei schite de organizare si de armonie, dar care zareste sub panza de paianjen toate crizele ce vor sa vina si se autodizolva pasnic, inainte sa fie zdrobita sub teancuri de dolari, contracte de munca si case de discuri. Punk-ul cum trebuia el sa fie de la inceputuri, sa rada de toti si de toate, de marsuri, de coruri militare, de imnuri pentru soldati si pentru steaguri, de circuri si de clovni, de batranetea amaruie si ruginita, de maturitatea inregimentata in fabrici, uzine si corporatii, de productivitate, forta de munca si responsabilitate. Fara legatura cu ce credeti voi c-ar avea legatura profund sentimentala, asta-i singura bucata de punk care-o reusit vreodata sa ma obsedeze, pe mine, care nu ma pricep aproape deloc la punk.

Un timp ii vom lasa pe domnii de la Rammstein sa vietuiasca linistiti in apartamentele lor din Berlin, sa-si aiba grija de copii si de neveste, care-or reusit pan-acu sa-si ia, sa se plimbe cu jeepurile prin ce sate vor ei si sa invete ce le-o mai trebui sa-nvete. Ii lasam linistiti si obositi, sa-si adune mintile si sa-nsire margaritare, sa lege degete si corzi, sa rostogoleasca Till peste ele bolovani si libelule si sa ne raspunda la ce-o mai ramas de raspuns din lista de-ntrebari, cu-aceeasi sinceritate si iubire de oameni pe care ne-a infundat-o in suflete si pan-acuma. Asteptam cuminti orice concert, orice album, orice videoclip, orice inregistrare de studio scapata ilegal sau din neatentie pe interneturi. Ii lasam pe ei sa se-adune si-i inchidem un timp in noi, ca prea i-am intins pe toate gardurile si prea i-am spalat in vazu’ lumii, fara sa se-aleaga prea mare lucru din praful scuturat de pe cuvinte. Oi fi fost eu de vina, or fi fost ceilalti, nu stiu nici eu deloc, da’ prea simt ca i-am murdarit si sifonat, fara intentie si mai ales fara efect. Nu ne vom potoli, vom continua traducerile si vom broda in continuare pe seama lor, numa’ nu le vom mai agata pe la toate ferestrele. Fara pagube, nici macar in ciuperci.

Asa ca sezi dumneata linistit in resedinta dumitale de la tara, din satul ala de doisprezece case in care te-ai pus prima data pe picioare, deschide usa incet, imprastie bagajele prin hol, lasa-te zgomotos intr-un fotoliu, ofteaza adanc si deschide larg ochii, pune-ti laptopul in poala si priveste lacul, vezi ce si cum e omul, cand iubeste si de ce se opreste, da-te peste cap de trei ori, fumeaza cinci pachete de tigari, bea-ti vodka ta de zi cu zi si da-i drumu’, gata, scrie-ne poezii. Te-asteptam. Noua asa ne plac, cum le faci dumneata is numa’ bune, strambe, stirbe, aspre si fara rima.

De luni bune plec din Buzau cu lacrimi in ochi si cu Rammstein in urechi. Mi-e limba flacara si mana gheata, mintea – apa tulbure si rea ce sapa cu dusmanie incapatanata in minunatia de chihlimbar ce mi-a fost mereu inima. (Da’ asta cred c-am mai zis.)

Ma-ntorc in capitala cu Goethe in maini si cu Thomas Mann in plan, imi fac cuib din carti vechi si jerpelite, cu pagini galbene si roase care miros a praf si-a mucegai, a Bucuresti amortit sub ploi si-a vin negru varsat pe fata de masa proaspat spalata. Mi-e rau si bine pe aceeasi directie si-n aceeasi jumatate de masura, ma pedepsesc pentru fiecare clipa in care ma simt sau ma imaginez frumoasa, imi vopsesc unghiile in sangeriu si-astept nelinistita, dar rabdatoare, o noua (sau veche) Esperanza. Pentru mine si pentru tine, dragul meu, pentru urateniile noastre fara leac, pentru singuratatile moi care si-au sapat adapost in gaturile si-n ochii nostri, pentru arsurile tale si pentru pielea mea aspra si vanata, pentru toate astea astept o caldura noua si matasoasa care sa ne dreaga pe ici pe colo, prin punctele deloc esentiale, da’ imposibil de dres cu-ale noastre maini goale si strambe.

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 25 Mai 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: