N-ai mai visat asa lung si-asa frumos de la poarta Brandenburg, si asta a fost tot cu nemti, in mod surprinzator, te-a intors in vara la tara si te-a incalzit dupa trei zile de ploaie, ai visat o prostie mai mare decat tine c-un cap, o prostie pe care ti-o explici de la un cap la altu’ fara nici un fel de ajutor de la domnu’ Freud si pe care ti-e rusine s-o povestesti altora, ca-i cu oameni (din nou) pe care nu i-ai vazut, de fapt, niciodata, cu-atat mai putin atins, da’ de ce sa rupi astfel de vraji cand ele se-nnoada atat de rar si-atat de firav zilele astea? Nu, n-o rupi, erau niste maini mari, batatorite si cicatrizate, galben-intunecat, si tu te bucurai mult ca erau asa, ca ti se luase de maini albe si lungi de chitarist sau de scriitor, i-ai spus ca mainile lui iti amintesc de-acasa si el a ras, ca acasa al lui nu-i, la prima vedere, ca acasa al tau, da’ na, prima vedere e pentru oameni orbi, neinitiati si neinvatati. Si iadul lui a fost pentru multi dintre ai nostri rai, ii spui si asta zgariindu-i un umar, el zambeste a intelegere si-a tinerete si-si lasa mana intr-ale tale, tace a soare si-a caldura si te-ai trezit cu urechile urland inaintea gurii „Das ist der Moment”.

Die Toten Hosen is unii dintre oamenii aia datorita carora copiii rataciti si dezechilibrati de liceu se-aduna in rock si nu-i mai dau drumu’ pana la moarte. Sa te ridici de jos, sa-ti indrepti umerii, sa te-mbraci cu ce te taie pe tine capu’ si sa-ti gauresti cate perechi de urechi vrei tu, sa-ti pui incaltaminte comoda ca ai un drum tare-tare lung inainte, sa-ti tii gatul mereu drept si sa-ti rotesti privirea in toate partile, sa ridici pumnul la nevoie si sa-ti sprijini barbia de umarul lor, cand o fi sa nu mai poti sa te tii drept pe picioare. Sa-ti julesti coatele in munca, pentru tine si pentru altii, sa construiesti minuni si sa le imparti cu oricine iti taie calea, sa sari peste balti si sa-nnoti prin lacuri murdare, sa iesi mereu insorit si drept pe malul celalalt. Mno, ei mereu cu tine, de ce are sa-ti fie frica?

Fiti domni, luati 25 de lalele la 5 lei de la o tiganca, nu 5 lalele la 8 lei din Carrefour, la promotie, ambalate in cefolan si-nghesuite intr-o cutie de plastic. Tiganca florareasa depaseste cu mult ambalajul de plastic, tiganca florareasa e-o ultima farama de randuiala veche care mai palpaie prin Bucurestiul anului 2014, e-o ultima scanteie a vremurilor blande si-o ultima ocazie de-a bucura o fata c-un buchet mare de lalele rosii, fara sa va coste mai mult de 5 lei. (Da’ tre’ sa faceti un efort si sa umblati un pic dupa ea, ca nu mai sta chiar la toate colturile.) Eh, pe de alta parte, va trebuie si fata potrivita pentru-asa o afacere, si nici fetele nu mai sunt ca pe vremuri. 

Si azi, ca si ieri,in ziua asta sufocata de flori si de urari amabile si goale, va-ndemn iar la muzica, ca un om cu idei fixe, cioplite in piatra, ce sunt. Ce va vine voua, ca muzica n-are manuale de utilizare.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 13 Aprilie 2014.

2 răspunsuri to “”

  1. Asta asa e, nu mai exista fete ca pe vremuri. Sau daca incerci sa le tratezi ca pe vremuri dupa cum ai scris tu, nu mai apreciaza. Been there, done that! 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: